Concertul traditional de Craciun la Roman

Duminica dinaintea Naşterii Domnului a fost o adevărată pregustare a praznicului împărătesc la Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Colindători din diferite zone ale eparhiei au venit în inima arhiepiscopiei pentru a vesti momentul  alesei şi sfintei bucurii a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul. 

Duminica dinaintea Naşterii Domnului a fost o adevărată pregustare a praznicului împărătesc la Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Paracheva” din Roman. Colindători din diferite zone ale eparhiei au venit în inima arhiepiscopiei pentru a vesti momentul  alesei şi sfintei bucurii a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, răspunsurile la strană fiind date de corul ”Filomelos” din Oneşti, coordonat de preotul Petru Cautiş.  În contextul zilei a fost oficiată şi o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român în decembrie 1989. La sfârşitul slujbei, credincioşii prezenţi în sfântul locaş, dimpreună cu Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, au fost colindaţi de corala oneşteană, ai cărei membri au primit daruri din partea ierarhului. La Catedrală au mai colindat tinerii membri ai ASCOR –filiala Bacău, precum şi elevi din Protopopiatul Roman.

Sărbătoarea a continuat după-amiază, la ora 16.00, cu Slujba Vecerniei la Catedrala arhiepiscopală şi procesiunea cu Icoana Naşterii Domnului, la care au participat credincioşii din Roman. La ora 17.00, în sala de festivităţi a Seminarului Teologic ”Episcop Melchisedec”, a avut loc tradiţionalul concert «Am plecat să colindăm». Cu acest prilej, au vestit Naşterea Domnului grupurile corale de la mănăstirile Bogdana, Ciolpani, Diaconeşti şi Tisa Silvestri, precum şi corala "Episcop Melchisedec" a preoţilor din Protopopiatul Bacău. Prestaţia artistică a colindătorilor a fost apreciată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, care, după ce le-a oferit daruri acestora, a făcut o prezentare a semnificaţiei colindelor creştine, îndemnându-i pe toţi la pace, la dragoste întru Hristos şi la trăirea întru dreapta credinţă a acestor zile binecuvântate.

Concertul tradiţional de colinde de la Seminarul Teologic ”Episcop Melchisedec” a fost transmis în direct de Radio Iaşi.