Concert extraordinar de Crăciun la Dărmănești

Joi, 15 decembrie 2016, începând cu ora 17, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavelˮ din Dărmănești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, a avut loc tradiționalul Concert de Crăciun, organizat de către Protopopiatul Moinești, împreună cu partenerii săi, concert care a ajuns anul acesta la ediția a șaptea.

Înveșmântați în imaculatul alb al zăpezii ce se cernea din înaltul cerului, sub bolta lăcașului sfânt ce se pregătește să devină  peștera care să ni-L dăruiască pe Hristos, concertul din această seară a adunat câteva cete de colindători, care au bucurat prin cântare și sensibilitate sufletele celor prezenți.

În deschidere,  o mică, dar inimoasă copilă, Rianna Fătu, cu  vocea ei caldă, a introdus distinsa audiență  în atmosfera Sărbătorii Nașterii Domnului. Au adus în continuare vestea îngerească a Nașterii lui Hristos, elevi ai Liceului Tehnologic Dărmănești, care au format grupul coral numit „Corul Magilorˮ, având ca dirijor pe studentul teolog Andrei Gorbănescu. În continuare, Corul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Dărmănești, sub coordonarea doamnei profesor Carmen Ghineț au încântat cu trei colinde din repertoriul tradițional românesc pe toți cei prezenți.

După ce voci cristaline de copii au vestit Nașterea Domnului, Corala Theotokos a preoților din Protopopiatul Moinești, condusă de părintele Florin Timari, a prezentat un florilegiu de Crăciun.

Artistul Raoul, un apreciat cântăreț, o voce caldă și plină de sensibilitate, care emoționează și dă trăire mesajului transmis, a încheiat seara cu un frumos program de colinde și pricesne.

La încheiere, părintele protoiereu Costel Mareș a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Ioachim și a mulțumit domnului primar al orașului Dărmănești, ing.Toma Constantin, principalul partener al Protopopiatului Moinești în derularea proiectului cultural desfășurat în această seară.