Comuniunea liturgică a preoților din Protopopiatul Bacău

Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a slujit Dumnezeiasca Liturghie, astăzi, 25 februarie, la biserica ”Sf. Dumitru” din Bacău, alături de preoții Protopopiatului Bacău

Biserica ”Sf. Dumitru” din municipiul Bacău s-a dovedit a fi neîncăpătoare astăzi, în ziua de prăznuire a Sfântului Tarasie, pentru mulțimea credincioșilor dornici să participe la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în contextul organizării, în Anul omagial Euharistic, a sinaxei preoților din Protopopiatul Bacău. Alături de ierarh la slujbă au participat peste o sută de preoți, însumând parohiile in cuprinsul acestei protoierii. Bucuria slujirii în comuniune a clerului cu ierarhul locului a constituit un moment de reamintire pentru preoți a importanței și frumuseții demnității la care au fost chemați în această lume. De altfel, în cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a precizat semnificațiile acestei întâlniri în rugăciune. ”Mai întâi, preoții se regăsesc în comuniune cu ierarhul locului. Apoi, sinaxa de astăzi, mai are menirea de a aduce aminte fiecăruia dintre preoți că a fost hirotonit de ierarhul locului, și investit cu putere de Sus ca să răspundă la nevoile spirituale ale credincioșilor. Fiecare își amintește cu emoție de momentul când i s-a dat în mâini Trupul tainic al  Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care arhiereul i-l oferă în semn că a devenit ministru al Tainelor lui Dumenzeu”, a declarat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, care a mai adăugat: ”Suntem în Liturghie și trebuie să meditați la faptul că aveți datorita sacră în calitate de preoți, să împărțiti acest Trup, și totodată ca El să rămână neîmpărțit și nedespărățit, pentru că la plinirea vremii Hristos Domnul vi-L va cere întreg , deși toată viața voastră de sacerdoți aveți grijă să nu se sfârșească”. Totodată, ierarhul a mai precizat și alte motivații ale acestei întâlniri binecuvântate. ”Sinaxa mai are și scopul didactic de a ne orienta din punct de vedere liturgic în sobor, în slujirea întreolaltă asemenea Liturghiei cerești. În al patrulea rând are și rolul de a ne trezi conștința comuniunii pentru că preotul nu este niciodată singur și însigurat în parohia sa, ci este în comuniune cu credincioșii, cu Biserica. Fiecare slujitor al Sfântului Altar să-și reamintească faptul că este un mădular al Trupului  tainic al Mîntuitorului Iisus Hristos și este trimis în parohie să dea identitate credincioșilor săi, dat fiind faptul că preotul în parohie vizualizează prezența ierarhului care l-a trimis canonic și trebuie să îndrume pe credincioși. În al cincilea rând sinaxa de anul acesta are o semnificație specială deoarece ea se desfășoară într-un context tematic euharistic, dat fiind faptul că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dispus ca anul acesta să fie declarat An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi respectiv, An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, a mai specificat Preasfințitul Părinte Ioachim.  La rândul său, preotul Constantin Tomozei, protopop de Bacău, a mulțumit ierarhului pentru bucuria făcută preoților și credincioșilor din Bacău și nu numai, prin slujba Sfintei Liturghii din această zi, iar preotul Ioan Pleșcău, parohul bisericii ”Sf. Dumitru” a reînnoit invitația făcută Preasfinției Sale de a reveni în ”Mitrovița” Moldovei.

Sinaxa preoților s-a încheiat la Așezământul Social-Filantropic al parohiei Sfântul Dumitru unde a avut loc prezentarea ultimelor trei volume apărute la editura ”Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, respectiv ”La déification de l’homme d’aprés la pensée du pére Dumitru Staniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” si „Crestinismul abia începe”, toate trei scrise de Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul. Lucrările au fost prezentate de preot dr. Nicolae Hurjui, de la Catedrala ”Înălțarea Domnului” din Bacău, pr. Ciprian Burcă de la biserica ”Buna Vestire” din Bacău, și pr. Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.