Comuniune în rugăciune sub "Acoperământul Maicii Domnului", la Valea Budului

Seara zilei de vineri, 24 martie, a fost prilej de întâlnire în rugăciune a preoților, credincioșilor și ierarhului, sub oblăduirea Maicii Domnului, la Valea Budului, în cadrul Sfântului Maslu.

În seara zilei de 24 martie a.c. credincioși băcăuani din parohiile "Adormirea Maicii Domnului - Precista" şi "Sfântul Gheorghe" au participat, alături de preoții lor, la slujba Sfântului Maslu oficiată la Mănăstirea Valea Budului, ca în fiecare zi de vineri din Postul Mare. Credincioșii și preoții prezenți la acest moment s-au bucurat de binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care li s-a alăturat la acest moment, rugându-se pentru iertarea păcatelor și tămăduirea bolilor trupești și sufletești.

După încheierea slujbei, copiii care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Social-cultural „Sfinții Martiri Brâncoveni”, de la Parohia „Sfinți Trei Ierarhi” din Bacău, au prezentat un scurt moment artistic, constând în interpretarea de pricesne și alte cântece religioase, sub îndrumarea d-lui prof. Mugur Neuman.

În continuare, părintele consilier eparhial Constantin Tomozei și părintele inspector eparhial Constantin Gherasim au oferit IPS Părinte Ioachim, din partea credincioșilor din parohiile pe care le reprezintă, florile recunoștinței și dragostei lor în pragul zilei aniversare a chiriarhului lor. Acestora s-a adăugat și cuvântul de mulțumire și felicitare la zi aniversară rostit de Părintele Costică Busuioc, protoiereu al Protopiatului Bacău.

IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a mulțumit tuturor pentru dragostea pe care o arată față de Biserică și de ierarhii ei: "Mulțumim pentru florile dragostei cu care Ne-ați înconjurat, dar avem convingerea că vă aflați aici pentru ierarhul vostru și nu pentru omul care sunt. Să ne bucurăm împreună de binecuvântarea lui Dumnezeu, pe care o primim prin continuitatea apostolică și pe care o regăsim în Biserica noastră. Pentru aceasta suntem datori să mărturisim peste veacuri valorile Bisericii strămoșești, pe care Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ni le-a indicat. De asemenea, astăzi, în prag de Buna Vestire să mulțumim Maicii Domnului că a acceptat să fie mamă Logosului întrupat, punând astfel început bun mântuirii noastre."

Cu bucuria binecuvântării în suflete, mai întăriți și mai îndreptați, credincioșii s-au întors la casele lor purtând cu ei vestea cea bună că „astăzi este începutul mântuirii noastre”, căci astăzi Hristos S-a întrupat în pântecele Fecioarei Maria. (M.I.)