Cerc pastoral, în Parohia Păncești Sascut

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, marți, 16 martie, preoții Cercului Pastoral „Episcop Teodosie Atanasiuˮ s-au întâlnit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Păncești, unde, după rânduiala slujbelor specifice acestei perioade a Postului Mare, au săvârșit Taina Sf. Maslu de obște.

    Marți, 16 martie, preoții Cercului Pastoral „Episcop Teodosie Atanasiuˮ s-au întâlnit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Păncești, unde, după rânduiala slujbelor specifice acestei perioade a Postului Mare, au săvârșit Taina Sf. Maslu de obște. În cuvântul său, PC Pr. Abageru Vasile, secretar al Protoieriei, a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța acestei perioade în iconomia mântuirii, punând accentul mai ales pe rolul iubirii, al iertării și al comuniunii în Hristos.

    A urmat o întâlnire cu PC Pr. Ciuche Eugen, consilier social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și d-ra Carla Pișcu de la Fundația „Melchisedec Ștefănescu” filiala Bacău, privind implementarea unor servicii sociale specifice fiecărei parohii, în funcție de nevoile comunităților respective.

   În acest sens preoții au completat câte un chestionar pentru identificarea problemelor sociale la nivelul parohiilor, urmând ca, în funcție de acestea, să se deruleze programele adecvate pentru soluționarea lor.

   Ulterior, se vor desfășura astfel de acțiuni în toate cercurile pastorale din cuprinsul protoieriei. (Pr. Abageru Vasile)