Cerc pastoral la Parohia ”Nașterea Maicii Domnului”- Bacău

3 August 2017

La început de post, închinat ”Adormirii  Maicii Domnului”, la Parohia ”Nașterea Maicii Domnului”, Protopopiatul Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului și sub protia pr. protopop Busuioc Costică, a avut loc întrunirea Cercului pastoral „Pr. Prof. Dr. Constantin Leonte”.

Într-o atmosferă duhovnicească, nouă preoți au oficiat Taina Sfântului Maslu pentru sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor. Această taină sfântă a pus în lumină prin Sfintele Evanghelii urmate de rugăciuni, lucrarea Preasfintei Treimi pentru refacerea ”chipului omului” creat ”după Chipul și după asemănarea Sa” (Fac.1,26), strâns legată de voința și dorința credinciosului, așa cum reiese din rugăciunile acestei sfinte taine.

Taina Sfântului Maslu, constituie dumnezeiesc temei al acestui an închinat ”Sfintelor Icoane…”, dacă ne gândim la creștinul, care prin Sfânta Taină a Botezului, devine ”chipul”, icoana, imaginea dumnezeiască în lume. Ea, împreună cu celelalte sfinte taine, fac ca ”omul întâi să se nască, născându-se să crească, crescând să se maturizeze … să se întărească, să se preaslăvească și să-L vadă pe Stăpânul său, Singurul vrednic de văzut. Iar vederea Lui este pricinuitoare a nestricăciunii” (Sf. Irineu). Comuniunea prin rugăciune trezește, prin harul Sfântului Duh revărsat în suflete prin ungerea cu ”uleiul de măslin sfințit”, dorința schimbării, a înnoirii și îndreptării credinciosului pe calea mântuirii.

În încheiere, cuvântul părintelui protopop a pus în lumină rolul Maicii Domnului în istoria mântuirii noastre și cât de actuală și necesară este ”isihia”, acea stare de liniște și de odihnă pe care o oferă lumii Sf. Biserică prin lucrarea ei.  Cuvântul părintelui paroh a fost de mulțumire față de Dumnezeu și de Preacurata Fecioară Maria, ocrotitoarea parohiei, față de Înaltpreasfinția Sa Ioachim și față de credincioșii prezenți care, îndrumați fiind ce să facă cu uleiul sfințit, au cerut binecuvântarea: ”Binecuvântați părinți sfințiți…“ și au primit binecuvântarea Preasfintei Treimi prin cuvintele preoților: ”Dumnezeu să vă ierte, să vă binecuvânteze și sănătatea sufletească și trupească să vă dăruiască!

(Pr. Dr. Sorinel Turcu)