Ce este sfânta şi dreapta credinţă

„Întăreşte, Dumnezeule, sfântă şi dreapta
credinţă a drept-măritorilor creştini…”

 

Ispitele (încercările) trebuie depăşite fără a ne pierde credinţa în Dumnezeu.

Însoţiţi de răbdare şi cu nădejdea că Dumnezeu este de faţă şi priveşte la lupta noastră, avem credinţa că El trimite pe Îngerul Său să ne sprijine deoarece dorim din toată fiinţa  noastră să râmânem credincioşi în dragostea Lui.

Pentru ca Dumnezeu să păzească Biserica – în calitatea ei de comunitate a credincioşilor – membrii Bisericii trebuie să aibă o credinţă tare în Întemeietorul ei (Bisericii), Hristos - Dumnezeu.

Credinţa noastră este sfântă pentru că Sfânt este Întemeietorul Bisericii din care facem parte; este dreaptă deoarece Întemeietorul Bisericii este Cel drept, iar dreptatea este un proces continuu spre desăvârşire, mântuire şi îndumnezeire, e o aşteptare în nădejdea dreptăţii din credinţă (Gal. 5,5).

Această credinţă – a noastră – care este sfântă şi dreaptă, ne rugăm lui Dumnezeu să fie întărită, să fie puternică. Nu este nevoie să fie mare, cum au cerut Apostolii; când ucenicii au cerut să le fie sporită credinţa, Domnul a zis: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă”(Mat. 17, 20).

Aşadar, ne trebuie credinţă puternică, îndreptată numai spre Dumnezeu. Să nu fie divizată şi să nu fie amestecată, ci cât mai curată... „Tu nu trebuie să te închini la alt dumnezeu, fără numai Domnului Dumnezeu, pentru că numele lui este Zelosul, Dumnezeu este zelos (Ieşire, 34, 14; 20, 5)”. El cere poporului ales (vechiul şi noul Israel) ca dragostea faţă de El să nu fie împărţită cu altcineva.

Este necesar, aşadar, să mă refer la credinţă, credinţa puternică şi tare...

Credinţă, în greceşte, Πίστις, în latineşte, credens-credincios; fides-cunoaştere, încredere; este puterea sufletească de a accepta, ca adevărate, datele învăţăturii de credinţă, ce nu pot fi înţelese raţional uneori, sau nu pot fi văzute cu ochii trupeşti. După Sfântul Apostol Pavel, credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovada celor nevăzute (Evrei, 11, 1).

Pentru mântuire, credinţa este esenţială şi mijlocul prin care noi primim harul divin. Dacă El, Dumnezeu este credincios (II Timotei, 2, 13) şi Îşi ţine făgăduinţele date, şi noi trebuie să rămânem credincioşi şi să răspundem chemării Sale. În astfel de situaţie se vede, se probează credinţa noastră. Deci, credinţa este răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu, când ne oferă harul Său.

Credinţa este puterea de legătură între divin şi uman, de unde vine şi afinitatea ei cu religia.

După Sfîntul Apostol Pavel, credinţa este lucrarea harului lui Dumnezeu, care produce în omul căzut starea de mântuire: dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: iar dreptul din credinţă va fi viu (Rom. 1, 17).

Creştinismul nu este o speculaţie filosofică despre fiinţa şi existenţa lui Dumnezeu, ci este credinţa în Dumnezeu, adică acea viziune şi regulă de viaţă revelată în ceea ce a zis şi a făcut Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu: Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu ? (I Ioan 5, 5).

Credinţa, după Sfântul Ioan Gură de Aur, este temelia pe care stă Biserica, pentru că nu Biserica face justificarea credinţei ci, tocmai credinţa justifică Biserica. De aceea, a zis Domnul lui Petru: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea (Mat. 16, 18), adică pe credinţa în Iisus Hristos pe care o mărturiseşte Petru. Iar reabilitarea lui Petru sa făcut după Înviere pentru că Învierea Domnului este piatra credinţei din capul unghiului de la temelia Bisericii. Sfântul Pavel a arătat şi el acest lucru: De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui ( Rom. 10, 9).

Ce dorim mai mult decât mântuirea? Aceasta ne vine prin credinţă cu toate celelalte obligaţii care le atrage după ea. Dacă eşti credincios, vei îndeplini ceea ce cere credinţa, dacă nu, vei mai trece cu vederea, însă, fără a putea trece cu vederea consecinţele...

Nu înseamnă să devenim habotnici. Sfinţii n-au fost habotnici, ci fermi în credinţă. Apoi, noi ne rugăm ca Dumnezeu să întărească „Sfântă şi dreaptă credinţa” noastră, rostind la sfârşitul unor slujbe din biserică: Întăreşte, Doamne, sfântă şi dreaptă credinţa drept-măritorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta în veacul veacului.

Domnul ne învaţă lucruri tainice, nevăzute şi, totuşi, nădăjduite: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21). Aşadar, credinţa în Dumnezeu este acelaşi lucru cu Împărăţia lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu se deosebeşte de Împărăţia lui Dumnezeu doar prin cugetare, deoarece credinţa este Împărăţia lui Dumnezeu fără formă, iar Împărăţia lui Dumnezeu este credinţa care a primit în chip dumnezeiesc o formă (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie).

 

Aspecte ale credinţei:

Credinţa ca mod de viaţă este aceea care lucrează faptele dragostei creştine şi lucrează din dragoste, cum spune Sfântul Pavel: Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6). Ea are caracter soteriologic, ne arată Mântuitorul la vindecarea unor bolnavi: Credinţa ta te-a mântuit...(Mat. 9, 12).

Credinţa ca mod de cunoaştere sau contemplaţie a Adevărului, cu caracter epistemologic: ...vestea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El (I Ioan 1, 5).

Credinţa presupune dialogul iubirii, relaţia personală cu Dumnezeu, care înseamnă acceptarea făgăduinţelor Lui, care se manifestă în prezenţa lui  Hristos. Această acceptare determină nu numai un nou stil de viaţă, o schimbare a spiritului prin pocăinţă, ci şi destinul pentru eternitate. De aceea, temerea sau frica de Dumnezeu este începutul credinţei, deoarece aceasta eliberează sufletul de spaima păcatului şi a morţii, ajutându-l să intre sub şi în stăpânirea harului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: …s-a dovedit limpede că credinţa este o putere de legătură, care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede cu Dumnezeu cel crezut (Răspunsuri către Talasie, Întrebarea 33, Filocalia, vol. 3, p.153). La aceasta adaug şi o completare a Părintelui Dumitru Stăniloae: Credinţa este o cunoştinţă ce nu se poate dovedi. Iar dacă este o cunoştinţă ce nu se poate dovedi, atunci credinţa este o legătură mai presusu de fire, prin care în chip neştiut şi indemonstrabil ne unim cu Dumnezeu într-o unire mai presusu de înţelegere (Idem, Sholii, nr. 2, p. 154).

Fără credinţă  nu este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu. De aceea din credinţă începe şi la ea se sfârşeşte mântuirea.

 

Meditaţie:

Sunt  conştient şi până în ceasul de faţă că, prin darul Celui care m-a ales la o chemare mai sfântă întru cunoaşterea fiinţei Sale, n-am adunat în inimă alt cuvînt, potrivnic învăţăturii celei sănătoase. ...măcar pentru asta am curajul să mă laud în Domnul: că niciodată n-am susţinut opinii greşite despre Dumnezeu, nici n-am gândit în alt fel, încât să trebuiască, mai târziu, să-mi schimb credinţa. Dimpotrivă, am păstrat în mine, adâncind-o, aceeaşi învăţătură pe care am primit-o de la răposata mea mamă şi de la bunica mea Macrina. Această credinţă n-am modificat-o nici mai târziu, când m-am mai maturizat, ci doar am adâncit-o, dar tot pe linia pe care mi-au transmis-o părinţii încă de la început. Ca şi sămânţa, care din mică se face mare prin  creştere, dar în fiinţa ei rămâne aceeaşi şi soiul ei nu se schimbă, ci prin dezvoltare ea se desăvârşeşte, tot aşa înţeleg că învăţătura mea despre Dumnezeu s-a adâncit şi s-a desăvârşit pe măsură ce am crescut, încât cea de azi a luat locul celei de atunci, dar în fond e aceeaşi (Credinţa dreaptă, Antologie tematică din opera Sfântul Vasile cel Mare, EIBMBOR, p 106-107). (Arhim. Clement HARALAM, Eclesiarh Mare al Catedralei Patriarhale "Sf. Constantin și Elena" din București)

Citește mai multe articole despre: Duminica Ortodoxiei, pr. Clement Haralam, cuvinte duhovnicesti