“Cateheze în parohii” la Capela “Sf. Andrei” din Arena Mall Bacău

În contextul “Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Capela „Sfântul Apostol Andrei” (Arena Mall – Bacău), în această perioadă specială a Postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a fost gazda unui eveniment cultural-catehetic inedit.

În seara zilei de 23 noiembrie, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, la Capela „Sfântul Apostol Andrei” din protopopiatul Bacău a debutat proiectul eparhial "Cateheze în parohii".  Acest proiect, ajuns la ediția a II-a, este adresat tuturor preoților din lăcașurile de cult din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care doresc să desfășoare activități catehetice, în parohii sau capele, prin Centrele cultural-catehetice parohiale sub directa îndrumare a Biroului de catehizare Eparhial.

Prezent la acest eveniment cultural-catehetic, pr. Daniel-Ionel Marari, Inspector eparhial pentru catehizare în cadrul Sectorului Cultural, a susținut cateheza „Pocăinţa - perpetua stare de încununare a Împărtăşaniei”, îndemnând pe cei prezenți să apeleze la Taina Spovedaniei pentru a simți cum aceasta lucrează în viața lor.

“O societate dominată de calcul economice este una care se axează pe prezent şi pe imanent. În societatea actuală, în care mulţi tineri respiră într-un mediu îmbibat de o astfel de mentalitate, Taina Spovedaniei intră într-o criză profundă, întrucât persoana nu se mai simte responsabilă de propriul trecut, nici interesată de propriul viitor, ci se mulţumeşte să ducă o existenţă vegetativă în prezent. Doar în măsura în care ajungem la o pocăinţă autentică, intensă, harul lui Dumnezeu coboară în propria viaţă schimbându-ne radical: ne umplem de optimism, elan și dinamism duhovnicesc. Pocăinţa înseamnă, în fapt, toate acestea: omul vede păcătoşenia şi slăbiciunea sa, realizează starea sa de îndepărtare faţă de Dumnezeu, trăieşte durerea şi regretul cauzate de acea stare, doreşte iertarea şi împăcarea, respinge răul şi optează pentru reîntoarcerea la Dumnezeu, şi, în cele din urmă, doreşte Sfânta Împărtăşanie pentru „tămăduirea sufletului şi a trupului”.

Un bătrân și înțelept duhovnic din Muntele Athos, pe nume Porfirie, ne dă un sfat pe care doresc să îl pun la inimile dumneavoastră în această seară, când stăm și ne rugăm la lumina lumânărilor. Acesta ne spune: “Spovedania este pentru om un mijloc de a ajunge la Dumnezeu. Este o ofrandă a dragostei lui Dumnezeu pentru om şi nimeni şi nimic nu-l poate priva de această dragoste. Melancolicul se învârte în jurul eului său şi nu se ocupă decât de el însuşi. Dar păcătosul care se pocăieşte şi se spovedeşte iese din sine. Credinţa noastră are acest privilegiu imens: existenţa duhovnicului, a părintelui duhovnicesc. Dacă tu ţi-ai spovedit păcatele duhovnicului tău şi ai primit dezlegarea, nu te mai întoarce înapoi! Să facem din când în când o spovedanie generală, căci diversele incidente şi răni sufleteşti provoacă în noi boli trupeşti. Şi să ne spovedim nu numai păcatele, ci şi gândurile, gândurile de teamă, de tristeţe, de bucurie sau de supărare, prilejuite de diverse evenimente, cum sunt cutremurele de pământ, moartea celor dragi, căsătoriile, îndoielile, etc.”, a spus în cuvântul său Pr. Daniel Marari.

După susținerea catehezei participanții au putut urmări filmul “Taina Spovedaniei” din colecția Catehetica, realizat de televiziunea Trinitas TV, a Patriarhiei Române. În urma vizionării acestui film fiecare dintre cei prezenți a conștientizat și mai concret necesitatea pocăinței și a curățirii păcatelor spre dobândirea Împărăției Lui Dumnezeu.