Catedrala "Sf. Împ. Constantin și Elena", Dărmănești

Istoric

Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” și ,, Acoperământul Maicii Domnului” este noua biserică construită în Parohia Boiștea I din orașul Dărmănești . Biserica s-a zidit la dorința preotului paroh Daniel Prepeliță cu binecuvântarea și povața Preasfințitului Ioachim Băcăuanul și cu sprijinul credincioșilor din parohie și din orașul Dărmănești.

Este situată în imediata vecinătate a a vechii biserici din parohie ,, Sfântul Nicolae” care este monument istoric , datând din anul 1808.

Sfințirea locului de biserică s-a săvîrșit ăn ziua de 14 iulie 2002 de către Preasfințitul Ioachim Băcăuanul , acompaniat de soborul preoților din Dărmănești.

Proiectul noii biserici a fost făcut de SC. „ Iprochim ”Iași iar lucrările au fost făcute în „regie proprie”.

Catedrala respectă stilul moldovenesc după modelul ctitoriilor de la Putna, Neamț , Voroneț etc .

Spațiul interior s-a împărțit în pronaos, naos și altar semicircular. Ele sunt dominate de o turlă octogonală pe naos, cilindircă în interior așezată d regulă pe o bază stelată. Turla este străbătută de 4 ferestre înalte și înguste.

Acoperișul pe naos este în patru ape ,iar absidele și turla cu acoperișuri conice. Lucrările au început în data de 2 septembrie 2002 prin turnarea ,,radierului” și a fundației până la ,,cota 0”.

Bolțile pe naos au fost turnate ăn luna august 2004, turla în mai 2005 , iar ăn 23 iulie 2006 s-a sfinșit Sfînta Cruce de pe turlă prin rugăciunile Preasfințitului Ioachim Băcăuanul.

Construită din cărămidă, cu stîlpi de beton, biserica este semeață, având fațadele exterioare decorate cu ocnițe adâncite în zid, arcuite semicircular în partea superioară . Aceste ocnițe se găsesc atât pe turlă cât și la baza ei.

Deasemenea și laturile de întâlnire ale laturilor de ,,colaci” șI panglici la profile, iar sub ele se afla o ,,frânghie frîntă pe fiecare latură.

Acoperișul este făcut din lemn de stejar și acoperit cu tablă zincată , iar crucile de pe biserică sunt confecționate din inox. Biserica a fost dată cultului în ziua de 26.04.2008 la Prohodul Domnului şi de atunci se slujeşte necontenit în ea.

Are sistem de încălzire pe gaz,iar pardoseala este din parchet de stejar, urmând ca în perioada următoare să fie înlocuit cu marmură.

A fost dotată cu toate cele necesare cultului, fiind înzestrată cu policandre, sfinte vase şi cu o frumoasă catapeteasma din stejar este lucrarea sculptorului Ionuț Hantăr din Grumăzești-Neamț.

În prezent este pictată în proporție de 60% în tehnica ,,frescă” de către pictorul Marian Hulașu din Buzău. Biserica a fost binecuvântată în zeci de rînduri de Preasfințitul Ioachim Bacaoanul care a slujit de nenumărate ori ea și care i-a purtat de grijă în mod special.

Tot cu binecuvântarea Preasfițitului Ioachim Băcăuanul între 20-22 martie 2011 a poposit aici pen tru evlavia credincioșilor Icoana Făcătoare de Minuni de la Trifești-Neamț.

Deasemenea prin staruința pr. Paroh Prepelită Daniel în biserica se afla spre inchinare moastele Sfântului Apostol Toma, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Haralambie etc. De toate acestea s-a îngrijit cu o exemplară dăruire Preotul Paroh Daniel Prepeliţă şi familia care i-a fost alături.

Nădăjduim ca în anul omagial al Sfinșilor Impărați Constantin și Elena (2013) catedrala să imbrace haina sfințirii.

PREOT SLUJITOR:
Preot paroh: Prepeliţă Daniel Marius