Când eşti plin de tine, nu mai ai loc pentru Dumnezeu

Perioada Triodului, premergătoare Învierii Domnului, începe cu Duminica vameşului şi fariseului, iar specificitatea liturgică a acesteia este dată de imnul de pocăinţă: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă“. Prin urmare, din acest moment trebuie să fim mai atenţi în a ne deschide sufletele înaintea lui Dumnezeu şi prin El să începem adevărata viaţă pe Pământ, în perspectiva celei cereşti.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Duminica vameşului şi fariseului se numeşte astfel după parabola din pericopa evanghelică ce se citeşte la Sfânta Liturghie (Luca 18, 10-14). Prin aceasta, Hristos Domnul ne explică cum şi cu ce conştiinţă trebuie să ne prezentăm în faţa Lui, dacă ni s-au deschis uşile pocăinţei. Să medităm împreună la acest fragment evanghelic.

Doi oameni urcă spre templu, ca să se roage. Însă, mai curând, am putea spune că în această poveste sunt trei oameni: cei doi şi cu mine – sau cu tine, sau cu el –, cel care îi priveşte urcând la templu, cel care judecă. Situaţia privitorului este destul de incomodă, pentru că trebuie să ia partea unuia sau a altuia şi pare că trebuie să aleagă între fariseul ipocrit şi vameşul necinstit.

Primul, fariseul, se prezintă în mod orgolios, plin de vanitate, semeţ, plin de el însuşi, atent, într-adevăr, la toate prescripţiile legii, nefiind nici bandit, nici hoţ, nici ucigaş, răpitor etc. El îşi prezintă ofranda sa Domnului: „Doamne, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câştig.“ etc. (Luca 18, 11-12) Altfel spus: Doamne, îţi mulţumesc că sunt curat înaintea Ta, prin propriile mele puteri.

În spatele lui, în acelaşi spaţiu sacru, tot înaintea Domnului, cel de al doilea, un vameş, adică un repudiat al societăţii, cu faţa plecată, îşi bate pieptul cu pumnul, recunoscându-şi nelegiuirile, zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!“. (Luca 18, 13).

Hristos conchide afirmând că acesta din urmă „s-a întors mai îndreptat la casa sa“ (Luca 18,14). Adică, cel păcătos, dar smerit, cel care-şi recunoaşte fărădelegile şi nedreptăţile se află mai aproape de Dumnezeu decât cel care este convins că este drept.

A te justifica, autoaprecia, înseamnă a fi incapabil de progres spiritual. Autosuficienţa morală şi spirituală este semnul că încerci să te defineşti fără Dumnezeu. Este ca şi cursul unui râu, care stagnează. Iar o apă stătută devine fetidă, transformând locul unde este într-o baltă greu mirositoare, neprimitoare şi respingătoare. Aşa este şi sufletul care nu se mişcă în lumina lui Hristos prin pocăinţă, asceză, osteneală. Nu este bine să te declari tu, pe tine însuţi, ca fiind sfânt, pentru că n-ai comis crime, n-ai asuprit, n-ai judecat pe alţii. Sfinţii aveau aureolă, dar nu şi-au văzut-o singuri niciodată, pentru că, atâta vreme cât au trăit pe pământ, s-au considerat „cei dintâi păcătoşi“ şi au cerut milă de la Dumnezeu, asemenea vameşului. A cere lui Dumnezeu să fie milostiv înseamnă a-ţi recunoaşte greşelile şi a spera în bunăvoinţa lui Dumnezeu, Care va face cum va voi El.

Dacă trebuie să ne asemănăm cu unul dintre cei doi, atunci ce alegem? Nu există nicio ezitare: pe cel de al doilea, pentru că el a obţinut mila lui Dumnezeu. Dar, oare, pentru aceasta ar trebui să comitem tot felul de greşeli pentru care să găsim milă la judecata lui Dumnezeu? Curios mod de a fi ucenicul lui Hristos! Să faci rău, ca să poţi spune „Ai milă de mine, păcătosul!” şi să ai pentru ce să te smereşti. Dar, în mod evident, aici este vorba despre o eroare de raţionament.

De fapt, în realitate, în Duminica vameşului şi fariseului doar un om intră în biserică să se roage şi acela sunt eu, este fiecare dintre noi. Eu, cel care merg să mă rog, port doi oameni în mine. Nu sunt pe de-a-ntregul ipocrit, după cum nu sunt nici un criminal pocăit. Sunt câte puţin din fiecare. Într-o zi sunt fariseu, într-alta, vameş. Iau şi de la unul şi de la celălalt. Trebuie să fac fapte bune, ca fariseul, fără să le strig în gura mare, şi să adopt smerenia vameşului, fără a face faptele lui necinstite. Învăţăm în această duminică despre aceea că, atunci când eşti plin de tine însuţi, nu mai ai loc pentru Dumnezeu.

Doamne, facă-se voia Ta întru noi, care suntem gata ca Tu să vii în sălaşul sufletelor noastre şi noi să lucrăm prin Tine nu voia noastră, ci a Ta!

Citește mai multe articole despre: vames, fariseu, Triod, IPS Ioachim, pocainta, iertare, ingamfare, pacat