Bucuria comuniunii în rugăciune pe ”Meteora” Bacăului

Câteva sute de credincioși oneșteni au luat parte la slujba Sfântului Maslu, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.

Bucuria postirii s-a împletit armonios cu cea a rugăciunii în comuniune în perioada postului Sfinților Apostoli. La ceas de seară, în cea de-a doua vineri din acest post, la biserica mănăstirii ”Acoperământul Maicii Domnului ”, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a aflat un sobor de preoți oneșteni și băcăuani, alături de câteva sute de credincioși veniți în pelerinaj special pentru Taina Sfântului Maslu. Pentru câteva ceasuri, ”Meteora” Bacăului a răsunat de cântări și rugăciuni, transformându-se într-o oază de mărturisire a credinței și de comuniune în jurului ierarhului locului. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciuni speciale de binecuvântare, pentru sănătatea trupească șu sufletească. Din partea preoților prezenți, cuvântul de mulțumire adresat ierarhului a fost rostit de preotul Constantin Alupei, protopop de Onești, care și-a exprimat mulțumirea de a fi fost părtaș, alături de preoții și credincioșii Oneșteni, la aceste momente de aleasă trăire întru Hristos Domnul.