Biserica din Prăjești o nouă poartă spre cer deschisă de către Înaltpreasfințitul Ioachim în ținutul moineștean

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat duminică, 16 octombrie 2016, slujba de târnosire a noii biserici din localitatea Prăjești, comuna Măgirești, biserică filie a Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel‟ Moinești, închinată Maicii Domnului, cu hramul „Izvorul Tămăduirii‟.

La slujba de sfințire au participat numeroşi credincioşi din comună, chiar dacă vremea nu a fost prielnică, cerul parcă revărsând din belșug prin picături de ploaie darul și harul divin.

La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale: primarul comunei Măgirești, domnul Ionică Câdă, viceprimarul aceleiaşi comune, domnul Costel Ciobanu și alți reprezentanți ai autorităților locale și centrale. Cei doi, precum și enoriași ai parohiei, consilieri parohiali, care s-au implicat activ în desăvârșirea lucrărilor de zidire a sfântului locaș, au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Diploma de vrednicie pentru ostenelile depuse în vederea ducerii la bun sfârșit a lucrărilor de construcție și împodobire a noii biserici începute în anul 2011.

Pentru lucrarea cu timp și fără timp depusă de părintele Constantin Pușcalău în slujba Lui Hristos, pentru că a reușit mai întâi să zidească biserici vii în sufletele enoriașilor pe care îi slujește, dar și pentru dărnicia și hărnicia acestuia, Înaltpreasfințitul Ioachim l-a hirotesit iconom stavrofor.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Ioachim menționa : „ Astăzi este o zi măreață pentru această comunitate din ținutul moineștean binecuvântat de Dumnezeu, întrucât, la salba de mărgăritare de mare preț, care sunt lăcașurile de închinare și mănăstirile din zona aceasta, s-a adăugat încă o perlă neprețuită, care este biserica aceasta. Astăzi este o zi solemnă în care, chiar dacă timpul de afară pare a fi potrivnic, noi am știut să-l transfigurăm, am venit aici cu jertfelnicie pentru că tot cu jertfelnicie s-a ridicat și acest sfânt lăcaș, ca loc de odihnă în pelerinajul nostru întru această viață spre Împărăția Lui Dumnezeu, către asemănarea noastră cu El.

Altarul sfințit și pecetluit, în chip simbolic devine centru al universului nostru, devine Hristos. Mișcați-vă în jurul lui Hristos, care vă aduce pace și liniște și vă dă inspirație să găsiți răspunsuri și soluții la toate inadvertențele pe care le întâlniți în mersul vostru către Dumnezeu prin osteneală!

Părintele protoiereu Costel Mareș, paroh al parohiei care astăzi s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, a mulțumit Înaltpreasfințitului Ioachim pentru sprijinul părintesc acordat pe tot parcursul desfășurării lucrărilor de construcție a sfântului lăcaș, a mulțumit enoriașilor darnici și harnici și părintelui împreună slujitor în parohie, Constantin Pușcalău, care a împlinit prin lucrarea sa acest dar al credincioșilor oferit Preasfintei Treimi, care astăzi a devenit Casă a Lui Dumnezeu, Poartă a Cerului, prin care Dumnezeu revarsă în reciprocitate asupra poporului dreptcredincios darurile sale sfințitoare: iertarea păcatelor, ascultarea glasului evangheliei și leacul mântuirii-Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie.  

În cadrul Sfintei Liturghii la momentul stabilit de rânduiala tipiconală, Înaltpreasfințitul Ioachim a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Mihai Rotaru pe seama parohiei Cornet din cadrul Protopopiatului Moinești.