Biserica din parohia Izvoru (comuna Ion Creangă) va fi resfințită

Credincioșii din comuna Ion Creangă sunt așteptați duminică, 2 octombrie, să ia parte la slujba de resfințire a bisericii ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Izvoru, Protopopiatul Roman.

Duminică, 2 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim va oficia slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Izvoru (Protopopiatul Roman). Lucrările de refacere a sfântului locaș au început în anul 2014, când preotul paroh Cătălin Andrei Găitanariu a inițiat un amplu proiect de consolidare și restaurare, ce a vizat atât exterioriul, cât și interiorul sfântului lăcaș.”Lucrările au constat în refacerea temeliei, restaurarea pereților exteriori, refacerea acoperișului, iar la interior s-au retencuit pereții și s-au pictat, în tehnica „al seco”, în stil neo bizantin. De asemenea, a fost schimbată tâmplăria, au fost confecționate strănile, iconostasele și mobilierul bisericesc și s-a împrospătat pictura de pe catapeteasmă. În Sfântul Altar a fost refăcută Sfânta Masă, iar întreaga biserică a fost împodobită cu obiecte și odoare sfinte. La împlinirea acestor lucrări s-au conjugat eforturile materiale și financiare ale fiilor acestei comunități, ale Consiliului Local din comuna Ion Creangă, precum și ale unor oameni de  bine ce au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor înnoitori”, a declarat preotul Găitanariu.