Atelier de iconografie în municipiul Bacău

10 Octombrie 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul împlinirii a 8 ani de la ridicarea eparhiei la rangul de arhiepiscopie și a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Protopopiatul Bacău a organizat la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău un Atelier de iconografie care a adunat pictori de renume național. Tot acum a avut loc și o expoziție de carte veche de cult.

 

Atelierul de iconografie a debutat luni, 9 octombrie a.c în incinta complexului muzeal băcăuan cu o slujbă de Te Deum săvârșită de părintele Costică Busuioc, protopop de Bacău, împreună cu un sobor de preoți. Pictori și artiști plastici cu rădăcini băcăuane, recunoscuți la nivel național, vor zugrăvi timp de 5 zile ( 9-13 octombrie) reprezentări ale Vieții Sfintei Cuvioase Parascheva încercând să împărtășească din tainele iconografiei bizantine tuturor celor interesați.

Vor fi abordate mai multe tehnici: icoană, fresco, mozaic, grafică de carte, tehnică mixtă, sculptură etc.  Printre participanți se numără: Marius Ciprian Ghinescu (Iași), Forian Lipan (Bacău), Ierom. Antipa Burghelea (Mănăstirea Antim Bucuresti), Pr. Bogdan Antohi (Bacău), Monahia Irina Nedelcu (Mănăstirea Diaconești), Monahia Mariami Crăciun (Mănăstirea Tisa Silvestri), Cristian Bandi (Bacău), Prisacaru Cristinel (Roman), Cristian Dumitru (Bacău), Zupcu Constantin ( Iași), Ghinescu Alice Elena ( Iași) și sculptorul Ciobanu Timotei (Bacău).

Vernisajul lucrărilor va avea loc pe data de 19 octombrie când Înaltpreasfințitul Ioachim va oferi premii și distincții artiștilor participanți.

 Evenimentul va reuni sub aceeași egidă o Expoziție de icoană și carte veche, acestea fiind expuse aici în premieră: Cazania Mitropolitului Varlaam, Viața și petrecerea Sfinților, Psaltirea în versuri ale Mitropolitului Dosoftei, iar la acestea se vor adăuga  reprezentări iconografice ale Sfintei Parascheva din secolele XVI-XIX.

În după amiaza aceleiași zile, cu începere de la orele 17.00, în aceeași locație a avut loc conferința cu tema Textul biblic în iconografie și Aspecte privind conservarea preventivă a icoanelor și cărților,  aceasta fiind susținută de  Pr. Conf. Univ. Dr. Ilie Melniciuc și Prof. Univ. Dr. Nicoleta Melniciuc-Puică de la Facultatea de Teologie „Dumitru Staniloae” Iași.

(pr. Daniel Marari)

 

Citește mai multe articole despre: protopopiatul bacau, 9 oct, 2017