Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja, implicată în două proiecte Erasmus +

Federația Filantropia a Patriarhiei Române, din care face parte și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a derulat etape importante în două proiecte sociale Erasmus +, miercuri, 7 noiembrie 2018.

 

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a reprezentat  Eparhia Romanului și Bacăului în două etape diferite ale proiectelor social-medicale pe care le implementează Patriarhia Română prin intermediul Federației Filantropia. Pr. Ilarion  Mâță, Inspector eparhial la Sectorul Social – Filantropic și Președinte al Asociției de la Hârja, a fost delegat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la cele două proiecte Erasmus +, POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă).

Conferința de lansare a proiectului “Politici publice alternative în domeniul sănătății” (Cod SIPOCA/ MySMIS: 245/ 111413), a avut loc la București și a constat în expunerea liniilor directoare de către Managerul de proiect - Olivia Bîrdici, prezentarea programelor sociale ale Patriarhiei Române de către Pr. Cons. Patriarhal Ciprian Ioniță - Președintele Federației Filantropia și expunerea Strategiei Naționale 2014-2020 a Ministerului Sănătății, de către Dr. Daniela Cîrlan.

Partea a doua a lansarii proiectului a propus dezvoltarea unor ateliere de lucru pentru identificarea dificultăților cu care se confruntă ONG-urile furnizoare de servicii socio-medicale ale Patriarhiei, cât și găsirea unor posibile soluții.

Proiectul a demarat în data de 13 august 2018 și are o perioadă de derulare de 16 luni. Cinci formatori din Patriarhia Română, printre care și Pr. Ilarion Mâță, se vor deplasa în perioada 26-30 noiembrie la Universitatea Via College Aachen din Danemerca pentru a se specializa în domeniul politicilor de sănatate publică, urmând să implementeze în organizațiile din țară, sesiuni de formare și instruire a angajaților din mediul socio-medical.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea capacitații ONG-urilor membre ale Federației Filantropia din domeniul sănătății de a formula și promova propuneri alternative la politicile publice aferente obiectivelor specifice din documentul de politică publică „Strategia Națională de Sănătate 2014 – 2020”.

Proiectul își propune:

  1. Dezvoltarea competențelor teoretice și abilităților practice a 65 de membri din cadrul a 20 de ONG-uri membre ale Federației Filantropia cu privire la formularea și promovarea unei propuneri de politică publică alternativă în sănătate;
  2. Dezvoltarea de proceduri și mecanisme / instrumente pentru elaborarea, monitorizarea, evaluarea, susținerea și promovarea propunerilor de politici publice în domeniul sănătății;
  3. Consolidarea dialogului social și civic cu implicarea și participarea activă a cel puțin 100 de reprezentanți ai societății civile, autorităților publice locale și ai factorilor interesați instituționali la consultările publice din cadrul derulării procesului participativ de elaborare a propunerilor de politici publice din domeniul sănătății.

Cel de-al doilea proiect, FOCUS-  Consolidarea capacității lucrătorilor sociali în oferirea abilităților de viață, își propune formarea a 8 asistenți sociali care activează în ONG-urile Patriarhiei Române care să implementeze o strategie de formare și informare a lucrătorilor din mediul social în vederea dezvoltării abilităților de viață în raport direct cu mediul profesional și organizațional.

Cei 10 asistenți sociali prezenți, printre care și Pr. Ilarion Mâță, au realizat un focus grup, completând 7 chestionare legate de nivelul motivațional al asistentului social care activează în mediul ONG al Patriarhiei și au expus, prin mai multe interviuri interactive, punctul de vedere al practicianului ce se confruntă cu diverse probleme în exercitarea profesiei de asistent social.

Cei 8 asistenți sociali care vor fi selectați se vor deplasa la Universitatea din Palermo pentru instruire și învățarea celor mai adecvate metode de lucru în echipele pluridesciplinare din ONG-uri, acestea având obligația formării altor asistenți sociali din România pe parcursul a mai multe ședințe de lucru de tip training și workshop. (Liliana Pânzaru)