Tradiţie si continuitate la Parohia Fundu Tutovei (Izvoarele Tutovei)

În data de 2 septembrie, după sfinţirea unui aşezământ social dintr-unul din satele comunei Plopana, la întoarcerea către sediul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, PS Episcop Ioachim Băcăuanul a vizitat biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Fundu Tutovei (Izvorul Tutovei), componentă a Complexului Bisericesc Parohial din satul cu acelaşi nume.

Spre frumoasa suprindere a ierarhului, biserica era neîncăpătoare de enoriaşii care voiau cu toată dragostea să primescă binecuvântare de la chiriarhul lor.

„Întrucât astăzi am mai vizitat şi alte parohii şi mănăstiri din zona aceasta a comunei Plopana, m-am gândit că voi găsi aici doar câţiva oameni în această biserică, pe care am sfinţit-o anul trecut. Am crezut că se învecheşte, dar ea se înnoieşte de fiecare dată când o frecventăm și când vă reîntâlnesc, când cântaţi, când sunteţi împreună în comuniune şi în rugăciune. Vă felicităm pentru toate realizările şi am mare bucurie când trec pe aici, pe la Izvoarele Tutovei, ştiind că sunteţi creştini autentici cu frică și dragoste de Dumnezeu. Cel mai mare şi mai frumos buchet de trandafiri pe care l-am primit astăzi în comuna Plopana sunteţi voi, enoriaşii din acest sat, prezenţi aici pentru a ne întâlni. Vă multumesc pentru dragostea, ascultarea şi preţuirea voastră”, a spus Preasfințitul Episcopul Ioachim Băcăuanul.

De cealaltă parte, preotul paroh Daniel Marari a exprimat dorința comunității de a continua, printre altele, proiectele social-filantropice în parohie.

Ca activitate şi perspective, enoriaşii, prin Consiliul Parohial, dorec, cât de curând posibil, în funcţie de posibilităţile financiare, să înceapă lucrările de zidire a unei case parohiale şi a unui așezământ social-filantropic, cât şi finalizarea actelor privind înfiinţarea propriului cimitir al satului”, a declarat preotul paroh Daniel Marari.