Slujbă arhierească la „Mitrovița” Moldovei

Câteva mii de creștini bacauani au marcat sâmbata, 26 octombrie, marea sărbătoare prilejuită de hramului bisericii “Sfântul Dimitrie” din cartierul Narcisa. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

“Am ținut ca și anul acesta să fim în mijlocul dumneavoastră, a celor care frecventați cu dragoste și evlavie biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Bacau. Această bucurie o împărtășim în mod solemn, în contextul Liturghiei care este bucuria bucuriilor. În Sfânta Liturghie, noi coborâm cerul pe pământ și sfinții lui Dumnezeu sunt împreună slujitori”, le-a transmis Preasfințitul Părinte Ioachim.

Preasfinția Sa le-a mai vorbit credincioșilor și despre martirii neamului românesc, îndemnându-i pe cei prezenți să fie, la rândul lor, mărturisitori ai cuvântului lui Dumnezeu în orice moment al existenței.

“Din viața unui mărturisitor sau martir cum a fost Sf. Dimitrie, mai învățăm cum să fim în permanentă stare de jertfă, pentru că Hristos ne-a avertizat: «În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea». Deci, biruiești lumea când rămâi în adevăr, când propovăduiești adevărul Lui”, a mai spus ierarhul.

La rândul său, preotul Ioan Pleșcău, parohul bisericii Sfântul Dimitrie, a remarcat, după atâția ani de ateism comunist,“ iată cum a păstrat Dumnezeu aici, în inima unui cartier, un loc viu, unde se află această minunată catedrală”.

La final, Preasfinția Sa Ioachim Băcăuanul a fost rugat să mai zăbovească pentru a citi și rugăciunea de dezlegare pentru cei adormiți, încheind într-o atmofesferă de binecuvântare și comuniune desăvârșită sărbătoarea cartierului Narcisa.