Sfințire de așezământ social-filantropic la Parohia Secuieni, Protopopiatul Bacău

Duminică, 13 mai, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul va oficia slujba Sfintei Liturghii la biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Secuieni, protopopiatul Bacău.
 

Duminică, 13 mai, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul va oficia slujba Sfintei Liturghii la biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Secuieni, protopopiatul Bacău.

Cu această ocazie Preasfinția Sa va sfinți noul așezământ social-filantropic cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, a cărui construcție a început în urmă cu patru ani, și a cărui finalizare a fost posibilă datorită implicării deosebite a preotului Sandu Traian, susținut de credincioșii parohiei și Consiliul Local Secuieni.

„Așezământul social-filantropic va cuprinde, pe lângă o sală de mese, și un muzeu în care vor putea fi vizitate obiecte de cult și cărți vechi din patrimoniul bisericii noastre”, a declarat părintele Sandu Traian.