Resfințirea bisericii din Bârsănești

În Duminica a VII-a după Paște, după slujba Vecerniei, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Bârsănești (Protopopiatul Onești). Construcția sfântului locaș, situat pe locul unui altuia mai vechi, a început în anul 1970 şi s-a finalizat 10 ani mai târziu, când la 1 iunie 1980 a fost târnosită de ierarhul locului.

În ultimii ani, sub coordonarea PC Pr. Mihai Mitrea au fost iniţiate noi lucrări de înfrumuseţare. Cu sprijinul credincioşilor şi al unor oameni de bine ce au dorit să-şi înscrie numele în veşnicie a fost împodobit lăcaşul sfânt cu o nouă catapeteasmă, s-a reîmprospătat pictura interioară, s-a placat podeaua cu marmură, s-a schimbat tâmplăria.

La acest moment haric, precum şi la Sfânta Liturghie arhierească, alături de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul au participat PC. Pr. Constantin Alupei, protopop al Protoieriei Oneşti, un sobor numeros de preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi mulţime de popor, aducând prin aceasta laudă lui Dumnezeu, Care i-a ocrotit şi învrednicit să împlinească această lucrare.