Proiectul FORTE in Protopopiatul Roman

Cu binecuvantarea Preasfintitului Episcop Ioachim Bacauanul , la sala de sedinte a Protopopiatului Roman a avut loc astazi, 25 iunie 2013, intalnirea preotilor romascani implicati in proiectul FORTE , al Patriarhiei Romane.

In cadrul acestei intalniri, reprezentantii Centrului de Resurse CEDRU Bacau:psiholog Alina Vleanga,inspector asistenta sociala Carla Piscu,precum si Pr.Cretu Catalin, asistent social la Protopopiatul Roman, au realizat o sesiune de informare cu privire la procesul de planificare strategica realizat pentru domeniul social al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. S-a prezentat si activitatea echipei nucleu , desfasurata pe fiecare protopopiat, activitate prin care se realizeaza o analiza a nevoilor sociale si a resurselor existente si necesare de la parohii.

Astazi, cei 45 de preoti participanti la acest proiect, din cuprinsul Protopopiatului Roman,au primit spre completare cate un chestionar, prin care se lamuresc problemele sociale cu care se confrunta preotii in parohiile lor. Pentru a ajunge la rezultate semnificative, pentru situatia reala din Eparhia noastra,acest chestionar a fost completat de un numar mai mare de 50 % din totalul parohiilor arondate ( 45 de preoti din 75 de parohii).

Cu ocazia sesiunii de informare, fiecare preot participant a primit si primul CATALOG al Sectorului de Asistenta sociala al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului , intitulat:"ORTODOXIE SI FILANTROPIE", catalog ce ofera informatii despre toate Asociatiile si Fundatiile ce-si desfasoara activitatea sociala sub binecuvantarea Eparhiei , lista serviciilor sociale si harta dispunerii lor pe cuprinsul Arhiepiscopiei noastre.

La inceputul acestui catalog, editat cu binecuvantarea Preasfintitului Episcop Ioachim Bacauanul este prezentat un studiu care enumera toate activitatile sociale oferite de Arhiepiscopia Romanului si Bacaului din anul 2008 pana in prezent.

Activitatea de astazi, una de informare, face parte din cadrul Proiectului FORTE, proiect cofinantat din Fondul Social European POS DRU.