Procesiune cu icoane şi sfinţire de troiţă în satul Iucşa

Duminică 8 Septembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în parohia Iucşa, Comuna Bozieni, protopopiatul Roman, a avut loc o procesiune cu icoane în cinstea naşterii Maicii Domnului.

Această manifestare a credincioşilor din parohia Iucşa a avut drept scop premărirea Născătoarei de Dumnezeu dar și creearea unei punţi spirituale între Biserica parohială cu hramul Sf Mare Mucenic Dimitrie şi noua troiţă construită.

Acestă troiţă poartă hramul sfinţilor taumaturgi Sf Nectarie şi Sf Efrem cel Nou şi a fost ridicată cu sprijinul familiei Lupu Viorel şi Violeta, fii ai satului, la îndemnul şi sub coordonarea P.C. Pr. Căpraru Cristinel.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de către P.C. Pr. Munteanu Dragoş Alexandru, protopop al protopopiatului Roman, împreună cu un sobor de preoţi din satele învecinate.

Cu această ocazie, P.C. Pr. Protopop Munteanu Dragoș a oferit ctitorilor câte o disticţie de vrednicie din partea Ierarhului.