Aprilie 2018

25 Aprilie 2018

Cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan și din încredințarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, o delegaţie preoțească din Eparhia Romanului şi Bacăului a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae" din Iași, la slujbă fiind prezenți studenții acestei instituții de învățământ universitar.

25 Aprilie 2018
Arhim. Epifanie Bulancea (1929-2018)

În dimineața zilei de 25 aprilie, arhim. Epifanie Bulancea, ctitorul înnoitor și duhovnicul soborului de maici al Mănăstirii Măgura Ocnei, a trecut la cele veșnice la vârsta de 89 de ani.
În fiecare seară, de la ora 18, la catafalcul părintelui arhimandrit, depus în Biserica "Înălțării Domnului", se vor aduna în sobor preoți care vor oficia slujba de pomenire (stâlpi).
Înmormântarea părintelul arhim. Epifanie va avea loc sâmbătă 28 aprilie, de la ora 11.

24 Aprilie 2018

În contextul Anului omagial al unității de credință de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în perioada 25 decembrie 2017 - 30 martie 2018, a fost implementat, prin Biroul de catehizare din cadrul Sectorului Cultural, în cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Concursul național cultural-artistic: Unirea - Libertate şi unitate. Astfel, astăzi, 24 aprilie 2018, la Centrul Eparhial de Roman a avut loc jurizarea proiectelor câștigătoare ale  fazei pe protopopiate, ajunse la faza eparhială.

24 Aprilie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 1 mai 2018, în Protopopiatul Moinești va avea loc Concertul extraordinar de folclor și cântece patriotice„Noi suntem ai României”.

24 Aprilie 2018

În ziua de prăznuire a Sf. Mare Mucenic Gheorghe, credincioșii Parohiei Onișcani din Protopopiatul Buhuși și-au cinstit ocrotitorul spiritual.

24 Aprilie 2018

În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, 23 aprilie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cadrele militare, împreună cu credincioşii care frecventează biserica militară Bacău, sub ascultarea părintelui Lucian Butnaru, preot militar al Garnizoanei Bacău, au serbat în comuniune şi har hramul bisericii, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

24 Aprilie 2018

În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, 23 aprilie 2018, cu binecuvântarea chiriarhului locului, a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Letea Veche, preoţii şi enoriaşii şi-au serbat ocrotitorul bisericii şi al comunităţii.

23 Aprilie 2018

Comunitatea creștină a satului Hârja a fost zilele aceastea în sărbătoare, cinstind pe sfântul care de veacuri le ocrotește așezarea, anume pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

22 Aprilie 2018

Preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial al Arhiepiscopie Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți consilieri și inspectori eparhiali, preoți slujitori şi diaconi, împreună cu preotul protopop Dragoș Munteanu a oficiat duminică seara slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Roman. 

 

22 Aprilie 2018

Vreme de trei zile Parohia „Sfântul Gheorghe” din Bacău se află în sărbătoare. Prilejuite de hramul bisericii, Zilele parohiei de anul acesta au fost prilej de organizare a diverse manifestări cultural-religioase.

Seria manifestărilor a debutat sâmbătă, 21 aprilie, dimineață, cu aducerea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, județul Neamț.În seara aceleiași zile preoți și credincioși băcăuani au luat parte la conferința „Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale” (Psalm 102, 5), susținută de părintele Constantin Sturzu, consilier în cadrul Sectorului comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Duminică, 22 aprilie, cler și popor s-au rugat în cadrul Sfintei Liturghii ce a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Manifestările se vor încheia luni, 23 aprilie, cu oficierea Sfintei Liturghii din ziua pomenirii Sfântului Gheorghe, ocrotitorul parohiei.

Pagini