Iunie 2017

9 Iunie 2017

Cea de-a VI-a ediție a Concursului de creație plastică și literar-religioasă  „Cuvânt și culoare din suflet de copil” organizat la Moinești cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a ajuns la final.

9 Iunie 2017

Cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului și a Preasfințitului Iustin al Maramureșului și Sătmarului  și la inițiativa părintelui protopop Costel Mareș, precum și în contextul „Anului Comemorativ Justinian Patriarhul Și Al Apărătorilor Ortodoxiei În Timpul Comunismului, în Patriarhia Română”,  Protoieria Moinești a organizat, în perioada 6-8 iunie, un pelerinaj în Maramureș.

9 Iunie 2017

Când Duhul cel veşnic, venit la Rusalii în formă de limbi ca de foc,
Aprins-a în oameni mulţime de candeli, unite-n buchet la un loc,
Biserica tainic se naşte în lume, creştinii numindu-se sfinți,
Că Duhul extirpă din suflet păcatul făcut de străvechii părinți.

9 Iunie 2017

Peste 20 de preoți din întreaga țară și reprezentanți ai Asociațiilor studențești au aflat în perioada 6-9 iunie a.c. cum trebuie să vină în întâmpinarea copiilor cu dizabilități și a celor aflați în nevoi, prin intermediul cursului de formare și integrare socială intitulat „Căile Speranței”. Cursul a fost organizat de către Sectorul Teologic Educațional al Patriarhiei Române  la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București.  Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, Eparhia Romanului și Bacăului a fost reprezentată de către preotul Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare parohială în cadrul Sectorului Cultural.

 

8 Iunie 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu sprijinul celor ce lucrează şi învaţă în mediul penitenciar, al personalului din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare şi din cadrul Centrului Educativ din Târgu Ocna, în data de 07 iunie 2017 s-a pus temelia zidirii unei biserici având ca hram pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia şi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.

7 Iunie 2017

Duminică, 4 iunie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Parohia Siliștea I, Protopopiatul Buhuși a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia, cu ocazia hramului bisericii parohiale.

6 Iunie 2017

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și cu sprijinul a peste 600 de voluntari, a derulat în periada 6 mai - 6 iunie Proiectul de ecologizare ”Hârja - Colț de rai”.

5 Iunie 2017

Serbarea Preasfintei Treimi a fost prăznuită și în orașul Roman, unde, la catedrala `Sf. Cuv. Parascheva” a fost oficiată Sfânta Liturghie baptismală de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului, alături de părintele Arhim. Clement Haralam, mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale, de preoți și diaconi slujitori și de numeros popor.

4 Iunie 2017

Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare care încununează suita de praznice împărătești generate de Întruparea Mântuitorului, a fost serbată la catedrala arhiepiscopală din Roman prin oficierea de către Părintele Arhiepiscop Ioachim a Sfintei Liturghii urmată de Vecernia plecării genunchilor și apoi de sfințirea crengilor de tei.

3 Iunie 2017

Evenimentul rusalic este „clipa“ în care Treimea punctează pnevmatic istoria, subliniind şi împlinind intimitatea relaţiei metafizicului cu umanul, plonjând în interiorul fiinţei energia divină necreată care vindecă rănile păcatului ce provoacă moartea sufletului. Această prezenţă rămâne unică şi irepetabilă în istoria mântuirii, umanitatea fiind, în acelaşi timp, dependentă de Paraclet - Care îşi asumă timpul înduhovnicindu-l, într-o adiere sfântă, mântuitoare, până în Eshaton.

Pagini