August 2016

4 August 2016

Vineri, 5 august, începând cu ora 19.00, la biserica Mănăstirii ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului va fi oficiată slujba Sfântului Maslu de către ÎPS Arhiepiscop Ioachim înconjurat de un sobor de preoți băcăuani.

3 August 2016

La Consiliul Județean Neamț a avut loc astăzi, 3 august, întâlnirea dintre ÎPS Arhiepiscop Ioachim și dl Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

3 August 2016
IPS Ioachim alături de Regele Mihai și Regina Ana aflați în vizită la Mănăstirea "Buna-Vestire" de la Rosier, Franța (1998)

La aproape un an după schimbările politice din România, în ianuarie 1991, eram deja ajuns în capitala Franței. Coborât din mijlocul Carpaților în centrul celei mai civilizate metropole a lumii, odată cu înțelegerea primelor cuvinte și expresii franțuzești, încercam să iau contact cu unele personalități care formau una dintre cele mai importante comunități ale românilor din diaspora, așezată de vitregiile vremii la Paris. Evident că locul de întâlnire cu acestea nu era numaidecât spațiul oferit de instituțiile oficiale ale Statului român, ci Biserica. După cum se știe, cea mai importantă biserică ortodoxă românească din Paris era Catedrala ”Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, așezată în renumitul Cartier latin parizian, la câțiva pași de Sorbona, pe Rue Jean de Beauvais, Arondismentul 5.

3 August 2016

Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 25 – 30 iulie 2016 la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”Moinești s-a desfășurat a doua ediție a Școlii de Vară  „Episcop Dionisie Climescuîntemeietorul școlii moineștene“, coordonată de Pr. Dragoș Mihai Nistor.

2 August 2016

În Parohia Prisaca din Protopopiatul Moineşti s-au desfășurat în perioada 25-31 Iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, activitățile Școlii de vară „Sfântul Prooroc Ilie”.

2 August 2016

Este al 14-lea an de când Parohia Poduri, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, organizează pelerinaje pentru ca cei mai entuziaști enoriași ai acestei comunități să-și poată cunoaşte ţara şi pentru a se umple de har şi binecuvântare. Anul acesta au vizitat locurile sfinte ale Maramureşului voievozilor şi ale Moldovei. 

2 August 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 31 iulie a poposit  în Onești, la biserica "Sfântul Nicolae", Icoana Maicii Domnului - făcătoare de minuni de la Mănăstirea Giurgeni.  Aceasta a fost depusă spre închinare  în altarul de vară al parohiei.

2 August 2016

La Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost oficiată astăzi o slujbă de pomenire pentru Majestatea Sa Regina Ana a României și ceilalți membri ai Familiei Regale trecuți la Domnul. La sfârșitul slujbei a fost citit mesajul de condoleanțe adresat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Regelui Mihai și Casei Regale a României. 

1 August 2016

În Duminica a VI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat ostenelile enoriaşilor din Parohia "Adormirea Maicii Domnului", Săuceşti, Protopopiatul Bacău. Edificiul a fost ridicat în aproprierea bisericii și vine să întregească truda de peste două veacuri a acestei comunități creștine.

1 August 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în perioada 25-31 iulie 2016, în Parohia Gura-Văii din Protopopiatul Buhuși, s-a desfășurat Școala de vară intitulată sugestiv ”Copilăria și bucuriile ei”.

Pagini