Iunie 2016

22 Iunie 2016

Pentru că, în această noapte, numeroşi preoți, călugări şi călugăriţe se adună în rugăciune, urmând îndemnului pastoral al smereniei noastre transmis înainte de plecarea la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod din Creta, tuturor celor care li se alătură pentru o priveghere prelungită, în anumite mănăstiri şi biserici parohiale, le transmit toată dragostea mea şi, Vă asigur că, în chip duhovnicesc sunt şi eu împreună cu voi în rugăciune. Mă rog împreună cu toţi cei încredinţaţi nouă spre păstorire, cler şi credincioşi, ca Dumnezeu să dea pace şi linişte, bunăvoinţă între oameni şi mult spor duhovnicesc.

Al vostru arhipăstor și pururea către Domnul rugător,

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

22 Iunie 2016

 Fundația ”Episcop Melchisedec” - Roman a depus la Consiliul Județean Neamț și a câștigat un program cu finanțare nerambursabilă pentru activitățile sociale destinat copiilor care provin din familii defavorizate din Municipiul Roman și împrejurimi.
 

22 Iunie 2016
Biserica ”Sf. Nicolae” din Onești

Miercuri și joi, în bisericile de mir și mănăstirile din Protopopiatul Onești se va desfășura un program intens de rugăciune la care sunt așteptați să participe credincioșii din toate localitățile.

21 Iunie 2016

Marți, 21.06.2016, în Parohia Valea Hogei din comuna Lipova, județul Bacău sub protia PC Părinte Costică Busuioc, protopopul Protoieriei Bacău, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral Nr. 1 „Buna Vestire” coordonat de Pr. Viorel-Adrian Popa de la Parohia Ruseni, la invitația specială a părintelui Dorin Mitrea, parohul comunității.

21 Iunie 2016

Urmând îndemnului Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim adresat clerului, cinului monahal și credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului de a înălța rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu  pentru ca să Se sălășluiască în inimile și cugetele ierarhilor prezenți la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta harul Duhului Sfânt, astfel încât să mărturisească dreapta învățătură în Dumnezeu Cel unul în ființă și întreit în persoane, preoții și credincioșii din cuprinsul Protopopiatului Buhuși vor înălța rugăciuni către Dumnezeu, în această perioadă pentru ajutorul membrilor delegației noastre și pentru buna desfășurare a lucrărilor acestui sinod.

21 Iunie 2016

Cu prilejul întâlnirii Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale la lucrările Sfântului și Marelui Sinod ce se desfășoară în perioada 16-27 iunie, în Creta, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, membru participant în delegația Patriarhiei Române, îndeamnă clerul, cinul monahal și credincioșii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului să înalțe rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru ca să se sălășluiască în inimile și-n cugetele ierarhilor prezenți Duhul înțelepciunii, al înțelegerii, al dragostei și al respectului, astfel încât, călăuziți de Duhul Sfânt să mărturisească dreapta învățătură, pe Dumnezeu-Tatăl, pe Dumnezeu-Fiul și pe Dumnezeu-Duhul Sfânt, Treimea cea deoființă și nedespărțită.

21 Iunie 2016

Marți, 21 iunie 2016, la Protopopiatul Moinești a avut loc o întâlnire în cadrul Proiectului - Cursuri de organizare și implementare a activităților cu tinerii de tipul Școală de Vară” - identificarea și instruirea voluntarilor.

21 Iunie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o delagație a eparhiei a fost prezentă la evenimentele prilejuite de Întâlnirea anuală a tinerilor creștini ortodocși din Oastea Domnului, la Sibiu, în perioada 18-19 iunie 2016.

21 Iunie 2016

Primul document presinodal, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, a fost aprobat de Sfântul şi Marele Sinod întrunit zilele acestea în insula Creta, cu amendamente.

21 Iunie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja” a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul de reeducare Târgu Ocna, ce are în vedere implementarea unor activități sociale și cultural-educaționale între beneficiarii celor două instituții.

Pagini