Aprilie 2016

20 Aprilie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 19 aprilie a.c., de la ora 18.00, la Parohia Izvoarele, din Protoieria Bacău, a avut loc întrunirea Cercului pastoral ”Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru”.

20 Aprilie 2016

În contextul anului omagial dedicat educației religioase a tinerilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Protoieria Onești, în parteneriat cu Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, Colegiul Național ”Grigore Moisil” și Școala Gimnazială ”Ghiță Mocanu” din Onești, a organizat marți, 19 aprilie 2016, un eveniment inedit prin care tineretul de la colegiile din orașul Onești a avut o ocazie deosebită de a participa la conferința cu titlul „Ce vor tinerii de la viață și ce vrea lumea de la ei?” 

19 Aprilie 2016

Pentru prima oară, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni va fi adusă în pelerinaj, cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim, în municipiul Bacău, la biserica ”Sf. Gheorghe”.

19 Aprilie 2016

Copiii de la Grădinița nr. 18, structură a Școlii ,,Alexandru Ioan Cuza”, au vizitat Schitul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” de la Itești.

19 Aprilie 2016

Cu binecuvântarea IPS Ioachim luni, 18 aprilie, în contextul Anului omagial al educației tineretului ortodox, în Parohia Podu-Turcului I din Protopopiatul Sascut s-a desfășurat un workshop cu tema: „Prietenia adevărată, cale spre mântuireˮ.

19 Aprilie 2016

În Protopopiatul Moinești  s-au evaluat lucrările participante la  Concursul „Biserica și școala din sufletul meu” și s-a desfășurat festivitatea de premiere a câștigătorilor la faza pe protopopiat.

19 Aprilie 2016

Duminică 17 aprilie, în biserica Sf. Vasile din Roman, a avut loc un concert prepascal, susținut de către elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din cetatea mușatină.

19 Aprilie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni 18 aprilie, ora 18.00, a avut loc în sala Cinema "Capitol"  din Onești ultima conferință din șirul celor cinci din timpului Postului Mare, înseriate sub titlul motivațional "Urcuș spre Înviere" de către Protopopiatul Onești, alături de alți parteneri.

18 Aprilie 2016

Duminica, 17 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preoții din Cercul Pastoral „Dumitru Fecioru” – Protoieria Bacău, împreună cu mulțimea de credincioși, având în mijloc pe PC Părinte Protoiereu Costică Busuioc, au participat la Taina Sfântului Maslu  săvârșită în frumoasa catedrală din zona de sud a Bacăului, „Sfântul Dumitru”.

18 Aprilie 2016

În contextul declarării anului 2016 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și An comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică“, la sediul Protopopiatului Moinești s-a desfăşurat astăzi, luni – 18 aprilie 2016, începând cu ora 9:00, ședința cântăreților bisericești.

Pagini