Martie 2016

27 Martie 2016

Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în duminica a doua din Postul Mare al Sfintelor Paști, a avut loc lansarea proiectului catehetic național pentru adulți "Calea Mântuirii" coordonat de către  directorul Centrului Catehetic „Cuvioasa Parascheva” (Biroul de catehizare) din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.

27 Martie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la evenimentul prilejuit de ”Zilele Asistenței Sociale” organizat la Bacău prin Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, filiala Bacău și DGASPC Bacău, a fost evidențiată misiunea socială a Bisericii și implicarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în dialogul social și susținerea persoanelor aflate în dificultate. 

26 Martie 2016

Numeroși credincioși s-au rugat astăzi alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim la mormântul părintelui Constantin Leonte, la trecerea a 40 de zile de la mutarea sa la cele veșnice

26 Martie 2016

Preoții din toată Eparhia Romanului și Bacăului, dimpreună cu pelerinii, s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.

26 Martie 2016

Vineri, 25 martie preoți și maici ai  Mănăstirii "Buna Vestire" din satul Tisa Silvestri, în prezența IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au serbat hramul acestei oaze de spiritualitate a monahismului moldav.

24 Martie 2016

La 25 de kilometri de Bacău, pe drumul spre Vaslui, pe versantul unei coline, la poalele pădurii, se află Mănăstirea Tisa-Silvestri, una dintre cele mai noi mănăstiri din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care își serbează hramul în ziua Bunei Vestiri. Cu acest prilej, mâine, 25 martie 2016, Sfânta Liturghie de hram va fi oficiată, începând cu ora 9.30, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

24 Martie 2016
Biserica "Buna Vestire" Bacău, foto Eugen Grigore [GriKArtos]

Duminică, 27 martie a.c., credincioșii din parohia „Buna Vestire”, din cartierul băcăuan Bistrița-Lac, vor avea în mijlocul lor pe IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie, încheind astfel seria manifestărilor care marchează hramul parohiei.

24 Martie 2016

Joi, 24.03.2016, 10 persoane internate custodiate de Centrul Educativ Târgu Ocna au efectuat activităţi de ecologizare la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Târgu Ocna, în baza protocolului de colaborare încheiat cu Parohia „Sfântul Ioan” Târgu Ocna.

24 Martie 2016

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 28 martie, începând cu ora 18.00, Protopopiatul Onești în parteneriat cu Primăria Municipiului Onești și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja” organizează, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, conferința cu tema Criza spirituală și terorismul tinerilor din statul islamic.

24 Martie 2016

La îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 23 martie 2016, Centrul social – medical pentru persoane vârstnice din Hârja a primit vizita preoților slujitori și a reprezentanților comunității Parohiei Cordun, Protopopiatul Roman.

Pagini