Arhiepiscopia Romanului și Bacăului reprezentată la Consfătuirea catehetică a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

  Casa „Ierusalim-Hozeva” din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ a găzduit în perioada 1-4 octombrie 2018 Consfătuirea catehetică anuală a Arhiepiscopiei Iașilor. Cu acest prilej a fost făcută o analiză clară a anului catehetic curent, dar au fost discutate şi diverse proiectele din anul viitor fiind stabilite și anumite proiecte comune la nivel de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Eparhia a fost reprezentată de părintele Daniel Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare în cadrul administrației eparhiale.

Alături de echipa alcătuită din Părintele dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză şi preoţii responsabili cu cateheza din cele 13 protopopiate ale Eparhiei Iaşilor au fost prezenți la această întâlnire, pentru formularea unor proiecte comune la nivel de Mitropolie, părintele Ioan Paul Valenciuc, consilierul cultural al Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, părintele Daniel Ionel Marari, Inspectorul eparhial al Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele Cosmin Gurbernat, Consilierul cultural şi comunicaţii media al  Episcopia Hușilor, părintele Serafim Banari şi părintele Alexei Semionov din Arhiepiscopia Chișinăului. Părintele Hrisostom Rădășanu, consilierul Sectorului Educațional al Arhiepiscopiei Iașilor a fost prezent de asemenea în zilele de final ale Consfăturii, pentru a-și exprima aprecierea pentru activitatea catehetică din Eparhia Iașilor și pentru a pune în lumină unitatea, eforturile și rezultatele echipei Biroului de catehizare. La această consfătuire s-au prezentat și activităţile culturale şi catehetice din eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Miercuri, 3 octombrie 2018, s-au stabilit proiectele comune ale Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor cu reprezentanţii eparhiilor invitate, pentru anul 2019. Toţi participanţii au avut o vizită de lucru la Mănăstirile Varatic şi Agapia urmată de o şedinţă pentru clarificarea criteriilor de evaluare a activităţii catehetice a preoţilor din eparhie.

Prezenţa invitaţilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Mitropolia Basarabiei a deschis drumul unor proiecte commune.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, am participat la Consfătuirea anuală a Arhiepiscopiei Iașilor, unde am prezentat activitățile Biroului eparhial de catehizare pentru perioada septembrie 2017 - septembrie 2018. În toate proiectele catehetice implementate în Eparhia noastră au fost implicați câteva mii de tineri și copii. Mai exact, este vorba despre Concursul național anual de Creație; Programul eparhial „Ca toți să fie una în Hristos Domnul" din cadrul proiectului cultural-catehetic Eparhial „Cateheze în Parohii" (ediția a IV-a); Proiectul Eparhial cultural-catehetic tip „Școala de Vară"; Proiectul Catehetic „Toacă și Ie Moldovenească" - Onești (ediția a III -a), Tânărul Oneștean, Tânărul Băcăuan, precum și diverse conferințe pentru tineri. Am discutat și despre posibilitatea desfășurării de traininguri catehetice comune în fiecare eparhie, despre crearea unor proiecte comune care să fie implementate la nivelul fiecărei eparhii, proiecte ce vizează activitățile de tip Şcoala de Vară şi taberele, precum şi pelerinajele catehetice”, a declarat părintele Daniel Ionel Marari, Inspectorul eparhial al Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.