Arhiepiscopia Romanului și Bacăului reprezentată la Conferința internațională a directorilor de instituții socio - medicale pentru persoane vârstnice

Cu  binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 15-16 iunie 2015, la Târgu Mureș, eparhia a fost reprezentată la  Conferința internațională  ”Concepte europene de îngrijire pe termen lung”, de către Pr. Ilarion Mâță, director al Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja.

Evenimentul organizat de Bella România, s-a adresat directorilor de instituții medicale și sociale geriatrice, adunând un număr de 130 de participanți din tară și străinătate.

Specificitatea a constat în evidențierea importanței îngrijirii pe termen lung a vârstnicilor și creșterea calității vieții acestora, contextul socio – economic al țărilor participante în domeniul medico-social și cadrul legislativ favorabil sau mai puțin favorabil în domeniul îngrijirii bătrânilor.

Deschiderea conferinței a aparținut domnului director general al Companiei Bella România, Lucian Bala, care a evidențiat unicitatea evenimentului ce adună pentru prima dată toți conducătorii de instituții publice și private din domeniul social și sanitar, corporații și academenii de cercetare geriatrică, universități și practicieni ai acestor domenii de activitate.

În prima zi au fost prezentări ale unor centre de excelență din Germania, Polonia și Italia, reprezentate de managerii de instituții din aceste țări.

A doua zi au fost abordate tematici de interes general de către conducători ai unor instituții de îngrijire medicală (spitale), socială (centre rezidențiale și unități de îngrijire domiciliu) și cercetare academică în domeniul gerontologic și geriatric.

Reprezentantul Centrului eparhial de la Roman a prezentat activitatea generală socio-medicală specifică Bisericii Ortodoxe Române, apoi activitatea social – filantropică a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Asociație Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja. A doua prezentare power – point a Pr. Ilarion Mâță, a abordat tematică: ”Rolul terapiei spirituale în viața persoanelor vârstnice”, expunere ce a stârnit interesul multor participanți la invitația părintelui de a aborda persoana vârstnică în manieră holistică, atât trupește cât și sufletește, bătrânul necesitând o atenție specială din partea tuturor angajaților instituției respective, nevoia de rugăciune, legătura harică cu Dumnezeu, empatia, compasiunea, iubirea jertfelnică față de aproapele, fiind doar câteva din premisele unei vieți autentice trăită de un bătrân în mijlocul unei lumi individualiste, croită parcă să ignore nevoile acelora cărora le datorăm o parte din existența noastră.

”Conferința a reprezentat un câștig pentru toți participanții. Am învățat că o legislație centrată pe nevoia vârstnicului poate schimba vieți, că viața totuși este un dar divin de care trebuie să ne bucurăm, că performanța vine din profesionalism, autodeterminare, iubire față de oricine ar fi în suferință și muncă fără întrerupere în slujba semenului nostru. Am observat că nu suntem singurii ce au probleme și că ”viața bate filmul” de cele mai multe ori. Dacă nu faci cu drag filantropie, nu reziști.  Am învățat că numai împreună putem schimba mentalități. Este pentru prima dată când fiecare și-a spus nevoia și a putut fi ascultat, pentru că toți ne confruntăm cu aceleași probleme. Totuși ceva ne-a adunat,  nevoia de a ajuta”, a menționat pr. Ilarion Mâță, inspector în cadrul Sectorului social – filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.