Apatia

Străpuns-am pustiul ce părea nestrăpuns,
Nu prin forţa noastră, ci-a Celui străpuns.
Lumina pascală, deşi neatinsă,
Licăre-n zare, de-o cruce ascunsă.

Scrutând raza ei lină, primit-am putere.
În praxis ascetic speranţa nu piere!
În ultima oasis, smeriţii creştini
S-opriră, cu toţii, la umbră de pini.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Cu ruga în minte, cu inima plină,
Pe chipuri s-arată o pace divină.
De-odată, în oază apare straniu
Un chip de fantasmă cu nimb auriu.

Era o femeie cu trup aparent.
E înger, făptura, sau om transparent?!
Cu faţa brăzdată de aspră asceză,
Pe trupu-i scheletic făceai oso-sinteză.

Tot bioritmul era psihofizic,
Dar trupu-i teluric părea metafizic.
Pe chipu-i iconic citeai apatia
Şi-n viaţa ei sfântă, trăiai liturghia.

Din părul ca neaua-şi făcuse veşmânt,
Iar mersu-i angelic nu era pe pământ.
În ochii ei limpezi vedeai infinitul,
Iar vorba ei dulce era chiar Cuvântul.

Toţi cunoscură, fără tăgadă:
Era Egipteanca! Veni să ne vadă.

 

*Meditație lirică la Duminica Mariei Egipteanca