Alături de Maica Domnului, ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos

La doar câteva zile după începerea Postului Crăciunului, care este o perioadă de pregătire duhovnicească pentru întâlnirea cu Hristos în sălașul pregătit înlăuntrul nostru, Biserica prăznuiește Prezentarea Maicii Domnului la Templul din Ierusalim.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Sărbătoarea de astăzi ne amintește de momentul din viața Fecioarei Maria în care sfinții săi părinți, Ioachim și Ana, au dus-o la Templul din Ierusalim, unde a trebuit să rămână pentru a se pregăti, spunem noi, pentru momentul unic al Buneivestiri, episod relatat în lucrarea apocrifă numită Protoevanghelia lui Iacov. Așadar, Fecioara, astăzi, intră în templu, însoțită de tinere fecioare purtând făclii aprinse și în cântarea îngerilor. Ea va rămâne aici pentru a învăța smerenia, răbdarea și ascultarea.

 

„În Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată...”

În acea epocă, momentul aducerii la templu a primilor născuți ai lui Israel era un moment încărcat de solemnitate. Cu atât mai mult, evenimentul era unul important pentru dumnezeieștii părinți Ioachim a Ana, în viața cărora prunca Maria venise ca răspuns la rugăciunile înălțate întru răbdare către Dumnezeu vreme îndelungată. Momentul capătă o încărcătură și mai mare prin faptul că Prunca Maria a fost dusă de către Zaharia în Sfânta Sfintelor, cea mai sfântă încăpere a Templului din Ierusalim, unde putea intra doar Marele Preot, o singură dată pe an. Acest moment ne poate ajuta să înțelegem măcar parțial câte minuni a făcut Dumnezeu de-a lungul timpului, spre mântuirea oamenilor.

Cu privire la acest praznic împărătesc știm multe lucruri, căci pe parcursul anului liturgic Sfinții Părinți au stabilit multe sărbători dedicate Fecioarei Maria, care marchează fiecare moment important al vieții sale, acestea fiind modalități prin care Biserica înțelege să preacinstească pe cea care a fost aleasă de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-I fi Mamă.

Însă praznicul  Intrării în biserică a Maicii Domnului este un bun prilej pentru a vorbi despre Biserică și intrarea noastră în ea.

Intrarea Preasfintei și Pururea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim a fost, după cum am spus, un fapt necesar mântuirii noastre. La rândul nostru, noi cei care îi urmăm Maicii lui Dumnezeu și care credem în ajutorul său nemăsurat, trebuie să facem asemenea. Cu toții este necesar să venim în casa Domnului Nostru, unde ne putem elibera de toate grijile acestei lumi.

Dar pentru a putea demonstra necesitatea intrării noastre în Biserică, trebuie mai întâi să răspundem la întrebarea: „Ce este pentru noi Biserica?”, pentru ca apoi să aflăm de ce este atât de important să intrăm în ea.

 

Ce este Biserica și de ce trebuie să intrăm în ea?

 

Mai întâi, așa cum am spus, Biserica este Casa lui Dumnezeu. Biserica este un loc Sfânt, căci Sfânt este Întemeietorul său. Sfințenia Bisericii vine din altarul său unde se află depus pentru veșnicie Trupul lui Hristos. În fiecare Sfântă Liturghie altarul devine mormântul Mântuitorului din care Hristos învie făcând posibilă și învierea noastră în Împărăția Cerurilor. Biserica rămâne până la sfârșitul veacurilor o poartă către cer pentru toți cei care încearcă să împlinească asemănarea cu modelul suprem care este Domnul Nostru Iisus Hristos.

Biserica este cu adevărat un colț de Cer pe Pământ, căci aici putem fi mereu aproape de Maica lui Dumnezeu și de toți sfinții, care din veac au bineplăcut Domnului: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta” (Troparul Utreniei din prima zi a Postului Mare).

Privind dintr-o altă perspectivă, Biserica este un loc omenesc unde sunt reglementate raporturile dintre oameni și Dumnezeu. Aici găsim izvorul care ne dă puterea de a rezista tuturor încercărilor, angoaselor, grijilor și slăbiciunilor vieții. Biserica este nava unde ne putem adăposti de toate furtunile care își fac apariția pe marea vieții. În afara Bisericii nu există mântuire, spune Sfântul Ciprian al Cartaginei.

Pe de altă parte, Biserica rămâne pentru veșnicie o școală a credinței, nădejdii și dragostei. Aici aflăm că Dumnezeu este salvarea noastră, că Domnul nostru Iisus Hristos se jertfește pentru păcatele noastre, că Sfântul Duh sălășluiește în noi sfințindu-ne sufletele.

Aici, în Biserică, la această școală sfântă, învățăm cum putem deschide ușile pocăinței, cum putem afla calea mântuirii și cum putem ajunge între aleșii lui Dumnezeu.

Biserica este și izvor de vindecare. Aici aflăm medicamentul de viață dătător, care vindecă și trupul și sufletul în același timp. Nu există boală de nevindecat pentru acest medicament pentru suflet și trup, pe care ni-l dăruiește Iisus Hristos. Cel care caută vindecare cu credință, va găsi fără îndoială alinare, căci El însuși a spus: „cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35) „şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37).

Mai există o perspectivă asupra Bisericii care trebuie amintită aici. În Biserică funcționează un tribunal corect. Toate sentințele date de preot la scaunul de spovedanie sunt confirmate și vor fi aprobate la Scaunul Înfricoșătoarei Judecăți de către Hristos, în cer. Aici noi trebuie să pregătim răspunsurile pe care le vom da la Judecata finală. Aici, în Biserică, învățăm ce trebuie să facem în această lume, ca la Judecata Universală să avem parte de mila lui Dumnezeu.

În final, trebuie să adăugăm că Biserica este locul unde ne putem întâlni cu cei plecați dintre noi: părinți, frați și surori, moșii și strămoșii noștri, pe care Dumnezeu i-a chemat la sine, pe fiecare la timpul său.

Aici, în acest loc sfânt, se regăsesc toți sfinții care și-au găsit odihna în credință. Noi, credincioșii, în rugăciunile noastre vorbim și suntem în comuniune cu aceștia. Ne bucurăm împreună cu ei și gustăm din slava Domnului. Iată, așadar, ce bine așază Domnul lucrurile. Ne dă astfel șansa să fim în comuniune cu aproapele nostru, și nu departe. Această comuniune în iubire este adevărata viață în Hristos, viață cerească într-un colț de pământ.

 

Să fim cu luare aminte la pregătirea noastră pentru întâlnirea cu Dumnezeu

 

Totodată, sărbătoarea de astăzi este un bun prilej de a medita la momentul primirii Botezului de către fiecare dintre noi, deoarece această taină este numită ușa de intrare în Creștinism și împreună cu Taina Mirungerii și a Euharistiei constituie tripticul tainelor de inițiere în viața spirituală. Botezul este taina prin care devenim membri ai Bisericii îmbrăcând  veșmântul curăției și fiind renăscuți la o nouă viață în Hristos. Astfel reînnoiți, după chipul lui Adam cel nou, suntem chemați să călătorim împreună cu Hristos Pelerinul pe calea acestei lumi, care nu este altceva decât un pridvor al Împărăției Cerurilor. În acest pridvor al lumii ne consumăm viețuirea pregătindu-ne, asemenea Fecioarei Maria în Templu, pentru a primi în lăuntrul nostru pe Cel pe care cerurile nu-L pot încăpea, făcând din trupul nostru templul prezenței Sale transfiguratoare.

De asemenea, sărbătoarea de astăzi este o invitație la a fi cu luare aminte la pregătirea noastră pentru întâlnirea săptămânală cu Dumnezeu în biserică, în cadrul liturgic, și la păstrarea sufletelor în stare de permanentă curăție spirituală.  Slujbele Bisericii sunt mediul în care ne putem păstra ființa într-o permanentă stare de veghe asemenea fecioarelor înțelepte (Matei 25, 1-13) pentru a întâmpina venirea lui Hristos-Mirele în viața noastră și a pregusta din starea de bucurie a sfinților din Cămara de nuntă a Împărăției Cerurilor, încă din lumea aceasta. În același timp, slujbele bisericii au darul de  aduna trecutul și viitorul într-un prezent continuu care ne așază în fața lui Hristos – Marele Arhiereu –, Cel care în fața noastră Se naște, pătimește și înviază, fiind contemporan cu noi, coborând cerul pe pământ și înălțând lumea în Biserica slavei Sale.

Nu în ultimul rând, sărbătoarea de astăzi este o chemare la introspecție, la a reflecta la starea de curăție întâlnită în copilărie, la bucuria viețuirii în nepătata stare a inocenței pruncilor, deoarece aceasta este măsura duhovnicească a celui care se pregătește să-L întâlnească pe Dumnezeu, nevinovăția pruncilor și blândețea porumbeilor (Matei 10, 16), nu întâmplător Hristos Domnul ne învață zicând: „Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18, 3).

Așadar, astfel putem înțelege invitația adresată și nouă de a intra în biserică, așa cum altă dată Maica Domnului a intrat în templul din Ierusalim, pentru a fi în comuniune cu toți sfinții, în pace. De aceea se cuvine să încheiem cu această rugăciune: „În Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşile milei tale.” Amin