Ajun de sărbătoare la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Luminile sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva au învăluit curtea catedralei arhiepiscopale din Roman în ajunul marelui festin duhovnicesc din 14 octombrie.

Luminile sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva au învăluit curtea catedralei arhiepiscopale din Roman în ajunul marelui festin duhovnicesc din 14 octombrie. Sute de pelerini și zeci de preoți, din Protopopiatul Roman și din Bacău, s-au rugat alături de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul în cadrul slujbei Vecerniei unită cu Litia, oficiată în sfântul lăcaș mușatin, așa cum este tradiția acestor plaiuri. Căldura izvorâtă din sufletele credincioșilor a transformat incinta sacră într-o veritabilă oază de spiritualitate ortodoxă, reamintind tuturor că serbarea Ocrotitoarei Moldovei începe la Roman, acolo unde, în urmă cu peste șase veacuri, mulțimea creștină împreună cu voievozii își pleca genunchii în fața sfintelor icoane. Cântările domoale din pragul înserării, în armonii psalmodiate discret de vocea ierarhului rugător, s-au prelunit ușor spre curtea Catedralei, când soborul preoților, spre finalul slujbei, a ieșit afară pentru a purta în procesiune racla cu sfintele moaște. Cu făclii ori lumânări aprinse, tinerii și vârstnicii prezenți și-au purtat pașii în jurul ctitoriei voievodale, intonând troparul Cuvioasei Parascheva. Apoi, ajunși în fața scenei situate în curtea Centrului eparhial, au ascultat viersuirea armoniasă a Imnului Acatist izvodit de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim, recitat de însuși ierarhul romașcan. Cuvântul de învățătură rostit a dezvăluit frumusețea, vechimea, importanța și dimensiunea impresionantă a cultului Sfintei în întreaga lume ortodoxă. ”După Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Cuvioasa Parascheva se bucură de cea mai mare cinstire în lumea ortodoxă”, a menționat Preasfinția Sa, făcând o scurtă istorie a vieții și a sfintelor moaște aflate acum în Catedrala Mitropolitană din Iași. Predica ierarhului a constituit și o veritabilă lecție de istorie bisericească, elemente noi fiind aduse în atenția celor prezenți după ce, documentele traduse și publicate anul acesta într-o lucrare semnată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul au reliefat lucruri necunoscute până acum despre viața și cinstirea Cuvioasei Parascheva. Sărbătoarea va continua și mâine, 14 octombrie, când la Catedrala din Roman, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de stareții mănăstirilor și schiturilor din eparhie.