Agenda culturală din luna martie a Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, va organiza mai multe evenimente culturale pe parcursul lunii martie, la care sunt așteptați cei interesați să se alăture personalului angajat al instituției și beneficiarilor acesteia.

Tinerii Centrelor de zi, ai Centrului de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Intelectuale și Culturale, la care se vor adăuga și vârstnicii Centrelor rezidențiale ale asociației de la Hârja, vă invită să luați parte la câteva activități culturale, prilejuite de omagierea unor personalități din luna martie, după cum urmează:

9 MARTIE 2017  – Elena Farago/Mircea Eliade

20 MARTIE 2017 – George Topârceanu

27 MARTIE 2017  – Ziua mondiala a teatrului

Activitățile sunt compuse din:  prezentarea unui power - point cu aspectele esențiale ale vieții tuturor personalităților amintite mai sus, lecturarea și sinteza operelor, work-shopuri, pictură și desen, punerea în scenă a unor lucrări realizate de persoanele evocate și alte activități interactive.

La aceste evenimente culturale se adaugă cele religioase, specifice instituției ce aparține Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului:

- În fiecare zi, începând cu ora 09.00, în sala multifucțională se derulează un acatist sau paraclis al sfinților ocrotitori ai Așezământului social - filantropic;

-În fiecare seara, de la ora 18.00, cu excepția zilelor de miercuri și vineri, Slujba Pavecerniței mari;

- Miercuri și vineri, de la ora 18.00, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

În zilele de 9 martie, 25 martie și 30 martie, activitățile cultural - spirituale se vor intensifica, toți participanții implicându-se în reiterarea și reactualizarea evenimentelor istorice și spirituale evocate.

Vă așteptăm să vă alăturați personalului angajat și beneficiarilor instituției noastre!

(Pr. Ilarion Mâță)