Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Astăzi, 28 ianuarie 2017, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” – Narcisa, Bacău, s-a întrunit Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Astăzi, 28 ianuarie 2017, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” – Narcisa, s-a întrunit Adunarea Eparhială pentru prezentarea rapoartelor de activitate pentru anul 2016. În prima parte a zilei s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către soborul preoților membri ai Adunării Eparhiale, urmată de slujba de Te-Deum, oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și a membrilor mireni, de către părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului. După aceasta, ierarhul a rostit o rugăciune de binecuvântare a paraclisului așezat sub ocrotirea Sfântului Dimitrie Basarabov, situat în imediata apropiere, apreciind frumusețea arhitecturii și a ansamblului iconografic al acestui sfânt locaș. Apoi, în sala de conferințe a Așezământului Social-filantropic ”Mitrovița” a fost prezentat de către părintele vicar Pimen Costea raportul general al activităților Centrului Eparhial, pe comisii (administrativă, economică, culturală, social-filantropică și patrimoniu și construcții), apoi raportorii fiecărei comisii au prezentat în fața Adunării referatele fiecărei secțiuni, precum și propunerile pe sectoare de activitate pentru ”Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești” și ”Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.  Totodată, în cadrul întâlnirii, membrii Adunării Eparhiale au vizionat un material video despre activitățile social-filantropice desfășurate în cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” a  și a unităților de cult din aria jurisdicțional canonică a Eparhiei Romanului și Bacăului. La final, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit deputaților membri ai Adunării Eparhiale pentru sprijinul acordat, i-a încredințat de părinteasca Sa dragoste, îndemnându-i să rămână alături de Biserică cu timp și fără timp, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, la împlinirea misiunii pe care această instituție divino-umană o are în lume. 

(Pr. Constantin Gherasim)