Activități filantropice pentru tineri, în Protopopiatul Bacău

18 Aprilie 2016

În contextul Anului omagial al Educației religioase a tineretului creștin ortodox, Programul Social Eparhial adresat tinerilor bolnavi, a prins contur și în parohia „Izvorul Tămăduirii” Bacău, prin implicarea pr. paroh Ioan Deacu și a coslujitorului pr. Petru Bălăiță.

                              Astfel, în data de 14 aprilie 2016, la ora 18, Cercul pastoral „pr. Dumitru Fecioru” a reunit preoți și credincioși în rugăciune prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu  și a slujbei sfințirii agheasmei mici. Predica susținută de pr. Ciprian Ignat a făcut să vibreze fiecare suflet prezent, amintinduse motivația teologică spirituală a unirii cu Dumnezeu prin tainele Bisericii, anume că „prin fiecare Sfântă Taină îl dobândim pe Hristos și ne unim în chip văzut cu Trupul și Sângele Său prin Taina Sfintei Euharistii”.

                              Pentru început, în acestă parohie s-a identificat un caz mai special care are nevoie de susținere, nu numai spirituală, ci și financiară și materială, în acest sens organizându-se  o colectă constând din bani și alimente. Pentru toate acestea s-a întocmit un proces verbal și cele strânse au fost predate familiei tânărului bolnav în prezența epitropului și a consilierilor din parohie.

                              Mulțumind pentru toate ce s-au plinit, părintele Ioan a reiterat ideea de a continua aceste acțiuni de  sprijin pentru cei aflați în diverse nevoi și de a  permanentiza astfel de activități, amintind cuvântul Mântuitorului Hristos: “întrucât ați făcut unuia dintre frații mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” ( Matei 25,40).

( Pr. Petru Bălăiță )

Citește mai multe articole despre: Parohia Izvorul Tămăduirii, Proiect eparhial