Activitatea „Alături de Hristos în Săptămâna Patimilor”, în Parohia Berești-Bistrița II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Parohia Beresti-Bistrita II, Protopopiatul Buhuși, în urma parteneriatului încheiat  între Biserică și Școală, elevii școlii gimnaziale „Vasile Borcea” din Berești-Bistrița, însoțiți de cadrele didactice, prof. înv. Camelia Dordea, prof. religie Dăscălașu Vlăduț, prof. Cristina Dăscălescu și d-na director, Valeria Partac, au început Săptămana Pătimilor în sânul Bisericii, bucurându-se de un program deosebit ce s-a desfășurat pe parcursul a două zile.

În prima zi a activității, părintele paroh Rotaru Ștefan-Ovidiu, a susținut cateheza cu tema „Catapeteasma – Istoria mântuirii în imagini, din cadrul programului catehetic „Cinstirea icoanelor în Ortodoxie”, program derulat sub egida Proiectului Eparhial „Cateheze în parohii”, la care au participat elevii claselor a V-a, a VI-a și a VIII-a.

Totodată, elevilor prezenți li s-a prezentat semnificația Săptămânii Pătimirilor, importanța Postului Mare și a prezenței la slujbele Deniilor.

Marți, 11 aprilie 2017, elevii claselor a II-a și a VII-a, sub îndrumarea profesorului de religie, Dăscălașu Vlădut și a prof. înv. Dordea Camelia, au continuat programul, fiind organizat un atelier în cadrul căruia copiii au confecționat suporturi pentru lumânări, coșulețe pentru ouă și alte obiecte în tehnica origami. Toate obiectele confecționate au fost expuse în pridvorul bisericii pentru a fi admirate de credincioșii care vor veni la biserică în zilele următoare.

Apoi, elevii au mers în clopotnița bisericii unde au bătut toaca și au primit daruri din partea părintelui paroh, cărți de rugaciune și colăcei.

La sfârșitul programului, elevii au udat brăduții plantați în curtea bisericii, în cadrul campaniei „Prețuiește viața, prețuiește natura” ce s-a defășurat în cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului la începutul lunii aprilie a.c.